NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Spitalul din Glodeni face economii la consumul de energie termică și electrică

După ani de așteptări, pacienții de la Spitalul Raional din Glodeni se pot bucura de condiţii bune de tratament. Blocul B al instituției medicale a fost izolat termic, iar bolnavii și angajații au acces la apă caldă la robinet 24 de ore din 24. Proiectul care a mai inclus schimbarea geamurilor și instalarea a 12 panouri solare se cifrează la peste două milioane de lei. Acesta a fost realizat cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică.

„În primul rând, este un beneficiu pentru pacienți, este cu mult mai cald acum, termoizolare, atât în subsol, cât și tavanul. Au fost schimbate absolut toate ușile și ferestrele exterioare. Sigur că acum este mult mai cald, având în vedere că termocentrala noastră produce energie pentru tot spitalul, este mult mai cald și mai bine pentru pacienți”, spune, Nicolae Gurev, șeful secției chirurgie.

Acum, spitalul a renunțat la boilere, care consumau prea multă energie electrică și generau chetuieli exagerate.

„Secția de chirurgie, de când a fost renovată și făcută fațada nouă și instalate bateriile solare, este foarte bine. Este mai cald decâ în celelalte blocuri. Avem apă caldă permanent, iar dacă nu este soare, sunt tenuri speciale instalate de specialiști”, a adăugat Ana Cumpanici, asistentă medicală.

Blocul B consumă 870 de litri de apă în 24 de ore, deși capacitatea instalației este mult mai mare. Iată de ce, în curând, și blocul A va avea acces non-stop la apă caldă.

„Avem în spate două rezervoare a câte o tonă de apă pentru fiecare. În 24 de ore se încălzește până la 40 de grade apa la ieșire. Când soarele lipsește, automat se cuplează elementele electrice, așa că apa caldă este permanent. Noi am făcut acum calculele și am ajuns la concluzia că avem surplus de apă caldă pe care o putem folosi. Și avem în plan să mai unim și blocul A1”, a declarat Valeriu Rusanovschi, șeful gospodăriei spitalului.

În prezent, la Spitalul Raional Glodeni se tratează 79 de pacienți.

BANNER_FINANTATORI
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata