NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Staff-ul birourilor electorale e gata de alegeri

În acest an, și alegerile se vor desfășura altfel decât de obicei. Mâine, când vom merge să ne alegem președintele, va trebui să respectăm unele reguli și măsuri de protecție. Tot mâine, în patru localități vor avea loc și alegeri locale noi.


Pentru locuitorii din Corlăteni, raionul Râșcani, ziua de 1 noiembrie va avea o importanță dublă. Oamenii de aici vor vota și președintele țării, și primarul satului.

Eu cu pixul meu mă semnez și mă deplasez spre cabina de vot secret. Pliez buletinul și mă apropii de urnă, unde introduc buletinul de vot.

Din cauza pandemiei, votanții vor fi nevoiți să respecte restricțiile impuse de Comisia Electorală Centrală și Comisia pentru Situații Excepționale.

SNC TATIANA RĂILEANU, președinte, birou electoral Corlăteni

Dacă vine alegătorul, mai întâi dezinfectează mâinile, măsoară temperatura, apoi merge la operator. Operatorul nu pune mâina pe buletin. După ce este acceptat se deplasează la litera alfabetică. Prezintă buletinul,  fișa o scot de una singură, iar membrul comisiei electorale îmi aplică ștampila, iar apoi îmi eliberează două buletine, pentru locale și prezidențiale, a declarat Tatiana Răileanu, președintele biroului electoral Corlăteni.

În satul Corlăteni au fost amenajate două secții de votare. La urne sunt așteptați peste 4400 de alegători. Oamenii spun că știu despre toate măsurile de protecție împotriva Coronavirusului și că le vor respecta cu strictețe.

Mănuși, mască de protecție, dezinfectant, când intrăm și când ieșim ne dezinfectăm mâinile. Stilou de acasă numaidecât trebuie să avem.

Trebuie să avem mască, trebuie să avem stilou ca să scriem și mască numaidecât și să ne spălăm mâinile când intrăm.

Să luăm mască, să păstrăm distanța, să ne dezinfectăm mâinile. Au spus că pe la punctele de votare vor fi măști. 

Iar la Bălți au fost amenajate 60 de secții de vot. Acestea au fost dotate cu dezinfectant, mănuși, măști și alte echipamente de protecție.

Avem dezinfectanți, avem mănuși, măști pentru fiecare alegător care va veni. Pentru votarea la locul de domiciliu avem costume cu viziere, cu toate cele necesare pentru a desfășura procesul de votare. Un lucru care va fi foarte anevois, pentru că alegătorul trebuie aștepte afară și să păstreze distanța de un metru. Avem doar patru cabine, asta înseamnă că înăuntru trebuie să fie doar câte patru alegători, a spus Marian Cheptene, președintele secției de votare 221 din Bălți.

Bălțenii cu drept de vot speră că alegerile prezidențiale de mâine vor avea loc fără abateri, iar noul președinte ales va aduce schimbarea în țară.

Ne-au spus să avem stilou cu noi, măști și mănuși ne vor da pe loc. Ne ducem (la vot – notă red.) pentru ca așa e obiceiul. Mă gândesc că dacă nu merg eu la vot, nu se va duce nici altcineva, iar ei vor face tot ce doresc cu votul meu. Sper totuși că votul nostru va schimba ceva.

Trebuie să mergem la vot pentru ca alegerile să fie validate, deoarece reorganizarea lor ne costă mult și este un dezavantaj dacă nimeni nu va participa la votare. Trebuie (să avem cu noi – notă red.) măști și mănuși de protecție, dar și să respectăm distanța socială de un metru.

Pentru alegerile prezidențiale, în nordul țării au fost amenajate 625 de secții de votare. Acestea vor fi deschise de la ora șapte până la ora 21.00.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata