NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Tânărul care a jefuit o companie de microfinanțare din Bălți, de două ori, condamnat la închisoare

Un tânăr de 29 de ani a fost recunoscut vinovat de săvârșirea a două episoade de tâlhărie. În ziua de 28 noiembrie a anului trecut, inculpatul, cu o mască pe față, a intrat în incinta unei organizații de creditare nebancare, unde, s-a apropiat de casieră, punându-i la gât un obiect asemănător unui cuțit, cauzându-i dureri fizice și amenințând-o concomitent cu aplicarea violenței, i-a ordonat femeii transmiterea tuturor banilor din aparatul de casă, iar după ce a primit suma de 17 249, 27 lei, a părăsit locul comiterii infracțiunii.

Totodată, pe ianuarie curent, tânărul a pătruns în aceeași organizație și acționând după aceeași schemă criminală, amenințând o altă casieră, a sustras 22 500 lei.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția „stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu suspendarea parțială a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 3 ani și 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis.”
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"