NordNews
Avem ce spune

VIDEO |Terapia prin zumzăit, metodă inedită de tratament în satul Țaul

În satul Țaul, raionul Dondușeni, Ion și Iulia au reușit să transforme o simplă prisacă, într-o pensiune unde turiștii se pot bucura de bucătăria tradițională și tratamente mai puțin obișnuite, scrie agora.md

Soţii Guţu şi-au deschis o casă a mierii încă în 2015, însă au decis să extindă serviciile, astfel încât vizitatorii să aibă posibilitatea să rămână aici și pe timpul nopții.

„În căsuțele pe care le avem, acolo sunt doi stupi, în timpul când facem această terapie se iau capacele de la stupi și aerul care este în stup vine în căsuță. Acolo noi ne relaxăm, citim, dormim și în timpul acesta zumzetul de la albine foarte bine ajută la sistemul nervos”, spune Iulia Guțu, antreprenoare din satul Țaul.

Apiterapia este una dintre cele mai vechi metode de tratament care folosește miere, propolis, polen, lăptişor de matcă şi venin. La pensiunea din satul Țaul și zumzetul de albine tratează. Şedinţele se ţin în mediul natural al albinelor. Pacientul se întinde pe un pat format din patru stupi orizontali, amplasaţi în interiorul unei căsuțe. Astfel, pentru câteva ore, intră în contact atât cu atmosfera din stup, cât şi cu zumzetul produs de albine.

Metoda, cunoscută mai ales în Slovenia, relaxează, stimulează sistemul nervos și activează centrii auditivi. Este recomandată persoanelor care suferă de hipoacuzie, depresie, migrene, stres sau oboseală.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata