
Peste 100 de refugiați au fost deja cazați în hotelurile din Bălți, iar autoritățile locale au identificat alte aproape 350 de locuri. Ucrainenii pot beneficia de serviciile medicale, testare gratuită la Covid-19 și produse alimentare. Unii refugiați intenționează să rămână în Republica Moldova, iar alții vor să meargă spre Europa.
„Acolo nu toți rămân, pentru că vor să ajungă mai departe în Europa. Dar o parte din refugiați, adică 30 de persoane rămân în orașul nostru. Pentru acești oameni noi acum am decis că se vor face teste gratuite de Covid, pentru că ei ajung în țara noastră fără teste. De asemenea, vor fi organizate serviciile medicale, începând cu pediatrie și terminând cu primirea nașterilor, dacă vor exista femei gravide. Totul va fi gratuit”, afirmă Nicolai Grigorișin.
Între timp, în cămine, școli, colegii și alte instituții sunt amenajate sute de locuri de cazare pentru refugiați.
„Noi ne-am adresat la USARB, la școlile profesionale, la colegii, unde, de asemenea, au oferit locuri de cazare. Hotelurile private sunt deja toate ocupate de cetățeni ucraineni. Însă cetățenii ucraineni achită astăzi totul din propriile resurse. De aceea, desigur, dacă ei vor dori să rămână în hotelurile private, este dreptul lor. Dacă ei vor dori să treacă în hotelul nostru municipal și în instituțiile care au oferit astăzi locurile de cazare, atunci ei vor primi cazare și mâncare gratuită”, explică primarul.
Primii care s-au grăbit să vină în ajutorul refugiaților sunt:
USARB – Căminul „Meridian”
Școala nr.1
Școala nr.3
Școala nr.4
Colegiul de Medicină
Hotelul „Bălți”
Hotelul „LIDO”
AO „Speranța Terrei”
Nicolai Grigorișin a îndemnat bălțenii să nu rămână indiferenți la necazul ucrainenilor.
„Acum mă adresez persoanelor fizice care dau în chirie apartamente în regim hotelier, ca ei să ia legătură cu noi și să ofere serviciile de cazare gratuită în apartamentele respective”, spune Nicolai Grigorișin.
Și primarul satului Răuțel, raionul Fălești, a venit cu un apel către locuitori.
„Dacă aveți plapumi, haine călduroase, produse alimentare, aduceți-le la sediul primăriei. Ulterior noi le vom oferi refugiaților. Totodată, rugăm, în cazul în care deja ați oferit cazare refugiaților, să ne informați, pentru a face o listă. Astfel noi putem să-i ajutăm să-și regăsească rudele”, susține Tudor Istrati.
De la izbucnirea războiului, peste 15 mii de cetățeni ucraineni au traversat frontiera Republicii Moldova și s-au adăpostit pe la rudele sau prietenii de aici. Unii au cerut ajutor. O mare parte dintre ucraineni, doar tranzitează Republica Moldova, alegând să meargă spre state europene. Ministerul Afacerilor Interne anunță că numărul angajaților Poliției de Frontieră a fost triplat, pentru a face față fluxului mare de ucraineni.