NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Un cuplu din Bălți acuză medicii de malpraxis. Bebelușul lor s-a ales cu mâna fracturată la naștere

O zi care trebuia să fie una dintre cele mai fericite din viața lor, s-a transformat în una plină de lacrimi pentru familia Buruian din Bălți. Primul lor copil a venit pe lume cu complicații. În timpul nașterii, David s-a ales cu mâna fracturată. De vină ar fi medicii, care acum sunt acuzați de malpraxis. În timp ce mama se află la recuperare, tatăl bebelușului este determinat să caute dreptate în instanța de judecată.


„Nu vreau să se mai întâmple așa ceva. Astăzi au rupt mâna unui copil, iar mâine un copil poate să moară. Voi merge în judecată pentru a-i face să răspundă în fața legii. Ei îi dau copilului mei medicamente de tot felul. De două zile nu i-au făcut nimic. Stă copilul cu mâna ruptă și plânge”, s-a plâns Vlad Buruian, tatăl bebelușului.

Bărbatul povestește că băiețelul său nu poate mișca mână și că medicii nu au întreprins nimic altceva decât să administreze copilului medicamente care să-i reducă din durere.

„Medicul Ninel Ion a ieșit și mi-a spus că probabilitatea de a nu naște natural este de 80% și că vor face operație cezariană”, a adăugat bărbatul.

Tatăl copilului nu înțelege de ce medicii au decis ca soția sa să nască pe cale naturală.

„Au pus-o să nască natural. Copilul s-a născut cu o greutate de 4,5 kg. Nici nu i-au făcut ultrasonografia pentru a vedea câte kg are, dacă copilul este întors cum trebuie. Soția a suferit rupturi puternice”, a mai spus tatăl bebelușului.

Bărbatul este în așteptarea actelor care ar confirma cele întâmplate, doar că acestea întârzie. Potrivit lui, nașterea a fost asistată de medicul Ninel Nagherneac. Acesta a refuzat să ne ofere astăzi o reacție, spunând că ar putea să comenteze cele întâmplate abia miercuri.

„A fost sesizată administrația și a fost creată o comisie specializată care va ancheta cazul respectiv. După finalizarea anchetei vom reveni cu o reacție în adresa dumneavoastă”, a declarat Mihaela Petrov, purtător de cuvânt la Spitalul Clinic Bălți.

Centrul Perinatologic din Bălți a trecut în sediul nou din incinta Spitalului Clinic la mijlocul lunii iunie. Acesta a fost dotat conform standardelor europene pentru a crea toate condițiile necesare mamelor și bebelușilor.

Amintim că mai multe maternități din nordul Republicii Moldova au fost închise din cauza numărului mic de nașteri, dar și a lipsei cadrelor medicale. Printre acestea se numără maternitatea din Ocnița, Briceni, Dondușeni, Glodeni și Fălești.

 

1 Comentariu
  1. […] Bebelușul a venit pe lume în data de 11 septembrie. Ieri, tatăl micuțului a făcut declarații în presă în care acuză medicii de malpraxis. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"