
Oamenii legii au destructurat un grup infracțional specializat în comiterea escrocheriilor. Membrii aveau roluri bine determinate, iar întreaga „afacere” era condusă de un deținut care-și ispășea pedeapsa într-un Penitenciar din țară, transmite deschide.md.
Deținutul de 30 de ani este condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de droguri, tâlhării, furturi și escrocherii.
Potrivit poliției, învinuitul găsea victimele pe rețelele de socializare și, sub pretextul că ar avea nevoie urgentă de bani pentru operația copilului de 12 ani, estorca sume de bani, iar doi complici, sora și cumnatul acestuia, aflați la libertate aveau rolul de a primi banii.
Schema a fost deconspirată după ce o femeie de 37 de ani a sesizat polițiștii despre faptul că o persoană a însușit de la ea 7000 de euro, sub pretextul că fiica lui ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la inimă. Banii au fost transmiși în tranșe complicilor deținutului.
Gruparea a fost documentată timp de cinci luni. Iar recent, au fost efectuate percheziții în Penitenciar și la domiciliile persoanelor vizate. Oamenii legi au ridicat telefoanele mobile, carduri bancare, înscrisuri de ciornă, precum și alte obiecte ce demonstrează implicarea acestora la săvârșirea infracțiunii.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie. Suspecții riscă să ajungă la detenție pe un termen de la 1 la 5 ani.