NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Un fost procuror din Bălți, condamnat la trei ani de „libertate”, chiar de Ziua Procuraturii

După patru ani de cercetări  și  instanțe, fostul procuror militar de la Bălți, Vadim Cebotari, a fost condamnat, astăzi, la trei ani de închisoare cu suspendare. La fel, el nu are dreptul să ocupe funcții publice. Cebotari a ajuns pe banca acuzaților pentru trafic de influență, fiind denunțat, în vara lui 2016, de către un colonel din Armata Națională.

Sentința a fost pronunțată, miercuri, 29 ianuarie, la Judecătoria Bălți, în lipsa ex-procurorului învinuit.

„Se recunoaște vinovat, Cebotari Vadim Ilie, născut la 4 iulie 1976, în comiterea infracțiunii  potrivit Art. 326, alin I, Cod Penal. În baza acesteia se stabilește o pedeapsă sub formă mde închisoare pe un termen de trei ani. În temeiul Art.65, alin III, Cod Penal se aplică în privința inculpatului Cebotari Vadim Ilie, pedeapsa de a ocupa funcții  publice și funcții de demnitate publică pe un termen de trei ani. În baza Art. 90 Cod Penal, executarea pedepsei aplicate față de Cibotari Vadim Ilie se suspendă condiționat pe un termen de probă   de doi ani.”, a citit sentința VIOREL PUȘCAȘ, judecător.


Vadim Cebotari  în timp ce deținea funcția de șef-interimar al Procuraturii militare din Bălți, a estorcat , în vara lui 2016,  o  mie de dolari de la comandantul Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din Bălți, colonelul Veaceslav Rusu.  Procuratura militară intentase pe numele lui Rusu un dosar penal pentru neglijență, iar Cebotari a cerut banii pentru mușamaliza cazul.
Unii ofițerii din cadrul unității militare din Bălți nu sunt de accord cu decizia luată de Judecătoria Bălți, iar reprezentanții Procuraturii Anticorupție, spun că vor depune, în acest sens, un recurs la Curtea de Apel Bălți.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"