NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Un loc de refugiu și consiliere pentru copiii victime ale infracțiunilor. Primul centru de tip Barnahus s-a deschis la Bălți

Primul Centru regional de asistență a copiilor victime ale infracțiunilor, a fost inaugurat în municipiul Bălți. Instituția va oferi servicii copiilor din 11 raioane din nordul R. Moldova. La eveniment a fost prezentă prim-ministra Natalia Gavrilița, miniștrii Marcel Spatari, Ala Nemerenco și Sergiu Litvinenco.


„Este foarte important că aici vedem un centru unde instituțiile statului vin la copil, nu este necesar ca micuțul să fie traumatizat din nou, să meargă în diverse instanțe pentru a da mărturii sau pentru a fi evaluat”, a declarat Natalia Gavrilița, prim-ministra R. Moldova.

În cadrul evenimentului a fost semnat un Acord de cooperare dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Inspectoratul General al Poliției, Consiliul Superior al Magistraturii, Procuratura Generală, Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat și Centrul de Medicină Legală.

Documentul va asigura prestarea serviciilor integrate a specialiștilor din domeniul juridic, medical și social, după modelul Barnahus, bazat pe legislația ONU, UE și a Consiliului Europei.

„În traducere din islandeză este „casă pentru copii”. Este un model promovat mult în SUA sub titlul de „child advocacy centre” și presupune această colaborare intersectorială și oferirea serviciilor sub același acoperiș”, a declarat Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.

În cadrul instituției vor activa psihologi, juriști, lucrători medicali, asistenți sociali, polițiști, medici legiști, dar și alți specialiști. Scopul serviciului este să prevină retraumatizarea minorilor.

„Este o investiție inițială de 3 milioane de lei, plus 2 milioane de lei costuri operaționale pe an. Asta înseamnă că în primul an de activitate, un astfel de centru ar costa în jur de 5 milioane de lei. După care, în fiecare an, câte 2 milioane de lei pentru cheltuielile operaționale”, a declarat Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

„Guvernul va întreprinde toate măsurile pentru ca astfel de centre să existe la Chișinău și lab Cahul”, a adăugat Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției.

„Noi am contribuit cu 50 de mii de euro. Banii au fost îndreptați pentru a oferi suport pentru dotarea centrului, de rând cu alți donator, pentru că la crearea acestui centru au contribuit mai multe organizații”, a menționat Petru Culeac.

Spațiul a fost oferit gratuit de către autoritățile locale din Bălți. Anual, de serviciile centrului vor beneficia peste 100 de copii.

„Am considerat cu echipa că va fi un lucru bun pentru nordul Republicii Moldova. Pentru copiii care au ajuns într-o situație grea, acest centru va fi de mare ajutor. Sunt bucuros că ne-am adus și noi aportul”, a spus Nicolai Grigorișin, primarul municipiului Bălți.

„Am început cu 1,8 milioane de lei și am terminat cu 3 milioane, inclusiv mobila. Ne-am propus să fie create condiții bune pentru beneficiarii centrului”, a declarat Boris Marcoci, deputat PAS, responsabil de șantier.

Centrul regional va oferi asistență în procesul de colectare a probelor în cauzele penale privind infracțiunile cu caracter sexual, traficul de copii sau în cazurile de violență în familie.

„Este o problem actuală. Doar pe parcursul acestui an, 60% din infracțiunile comise asupra minorilor reprezintă cazuri de violență sexuală. Unsprezece cazuri deja sunt înregistrate și prin intermediul acestui centru le procesăm pentru că avem nevoie de o expertiză psiho-emoțională și exluderea revictimizării”, a spus Alexandru Bejan, șef adjunct la Inspectoratul General de Poliție.

Pe parcursul anului 2021, în Republica Moldova s-au înregistrat 374 de cazuri, în care copiii au devenit victime ale infracțiunilor cu caracter sexual.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"