NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Un șofer, prins cu bunuri în valoare de peste 250 mii de lei fără acte de proveniență

Doi cetățeni ai Republicii Moldova au rămas fără bunurile pe care le transportau, asta după ce șoferul nu a putut prezenta documentele necesare ce ar fi confirmat proveniența acestora.

Incidentul a fost consemnat în acest weekend de către angajații Direcției Echipe Mobile a IGPF.

Polițiștii de frontieră au acțiunat conform atribuțiilor de serviciu pe traseul din proximitatea satului Palanca. Astfel, a fost oprit în trafic pentru verificări un microbuz de rută ce se deplasa spre interiorul țării. În microbuz, pe locurile destinate pasagerilor se aflau saci plini cu bunuri de larg consum în asortiment (sute de metri de textile, ustensile de pescuit, încălțăminte, etc).

Polițiștii de frontieră au solicitat conducătorului auto, cât și pasagerului, să prezinte actele necesare și pentru încărcătura transportată, însă bărbații nu dețineau niciun act de proveniență a mărfii. Ca urmare, toate bunurile au fost depozitate în camera corpurilor delicte de pe teritoriul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

În prezent, se întreprind acțiuni de cercetare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Conform procedurii cazul urmează a fi transmis după competență reprezentanților Serviciului Vamal pentru elucidarea faptelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata