NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Unii locuitori din Bălți, nevoiți să aștepte trasportul public în ploaie

Deși vremea s-a răcit, iar în scurt timp vom avea parte de ploi, ninsori și lapoviță, unele stații de așteptare a transportului public din Bălți au rămas aceleași – fără pereți exteriori, fără acoperiș și fără scaune. Viceprimarul de Bălți, Nicolai Grigorișin dă vina pe cei de la Întreprinderea Municipală „Direcția de Troleibuze Bălți”.

„Am mers la cimitir și am observat că oamenii se coboară din transportul public și stau în așa pavilioane pe strada Gagarin. Întreprinderea Municipală „Direcția de Troleibuze din Bălți”, nu vede în asta nici o problemă”, spune Nicolai Grigorișin, viceprimar de Bălți.

Stația de pe strada Gagarin, lângă monumentul „Mama Soacră” din municipiul Bălți, este în stare dezastruoasă. Cel mai dificil le este mamelor cu copii, care nu își pot ascunde odraslele de ploi sau ninsori.

Elimentar, nu este acoperiș, când plouă și ești cu copil, el poate să răcească. De dimineață, când ne ducem la grădiniță, până aștepți transportul, copilul se udă, poate să se îmbolnăvească. Chiar și pentru pensionari nu este comod”.

Imagini jalnice am găsit și la stația de așteptare amplasată în sectorul Molodova. Mai mult, din cauza unor săpături, în prezent, oamenii sunt nevoiți să aștepte transportul public chiar pe marginea drumului.

Îmi pare rău de cetățenii care locuiesc aici, deoarece în fiecare zi merg la muncă, văd tot gunoiul acesta. Dar este și incomod, și periculos, poate avea loc un accident și gata cu tine”.

„E în stare gravă, oamenii stau în ploaie, dar trebuie să-i înțelegem că ei lucrează”.

„Așa opriri în oraș sunt mai multe, atâta timp cât în orașul acesta nu a fost un om gospodar, doar unul a fost Renato Usatîi, care a mai făcut câte ceva. În timp de 30 de ani, din primarii care au fost doar au furat”.

„Nu are acoperiș și stai când plouă sau ninge sub cerul liber și toată te udă”.

„Când plouă, plouă înăuntru, nu poți să te dai la dos, asta e problema”.

Amintim că problema stațiilor publice din Bălți a fost abordată încă în anul 2017. Atunci, autoritățile au ales un concept unic pentru oraș. Proiectul nu a ajuns să fie implementat în toate cartierele. Ulterior, primăria a anunțat că stațiile renovate vor fi dotate cu camere de supraveghere video, lucru care încă nu s-a întâmplat.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"