Răfuială ca în anii 90’ ai secolului trecut. Acum două zile, primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru, a primit un mesaj prin SMS în care este avertizat că va fi „trăsnit” de autoritățile centrale pentru acțiunile sale. Mesajul vine din partea unei surse demne de încredere, spune primarul de Edineț.
Într-o postare pe facebook, Cojocaru scrie: „ Aflat astăzi la o activitate de suflet, primesc un mesaj: „Domn’ primar, ai intrat în dizgrația mai marilor țării. Vei fi trăsnit de curând. Fii atent!”.
Este un mesaj primit prin SMS de la o persoană suspusă, în principiu eu o cunosc, care mi-a spus că pe primarul de Edineț se intententează o formulă „de a te trăsni” de la centru, în jos. Aici, la nivel local, lucrurile nu stau cam prea bine, și nici la nivel raional și municipal, Partidul Democrat este în coaliție cu socialiștii și fac ce vor”, spune primarul.
Din cauza acestei coaliții, spune primarul, nu pot fi luate decizii vitale pentru Edineț. El a mai adăugat că indicații cu privire la intimidarea sa vin chiar de la Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi.
E de la Procuratura Generală, ajuns prin Greceanîi, am confirmare chiar de la Procuratura Generală. Informația i-a dat-o Ciobanu lui Greaceanîi și i-a transmis-o Procurorului General”, arătă priConstantin Cojocaru mesajul primit.
Reporterii nordnews au încercat să ia legătura cu Președintele Parlamentului prin intermediul purtătorului său de cuvânt. Din păcate, acesta nu a răspuns la apelurile noastre telefonice.
Potrivit edilului de Edineț, în cadrul primăriei s-au desfășurat mai bine de o lună numeroase controale nejustificate, efectuate de angajații Centrului Național Anticorupție și ai Procuraturii.
De altfel, primăria Edineț nu are până în ziua de astăzi un buget votat, numai din motivul că nu le oferi funcții de viceprimari și nu le oferi ce vor, și e o hărțuială sută la sută locală și acum au dat curs și la hărțuială la nivel național. Eu nu pot să înțeleg cum pe unul și același proiect să ai câteva tipuri de controale. Chiar se simte o presiune ieșită din comun”.
Locuitorii orașului Edineț se arată îngrijorați de situația în care s-a pomenit primarul.
„Aleargă, e tânăr, are energie, să lucreze, nu degeaba l-am votat. De ce să sară cu așa ceva asupra lui, nu știu”
„Eu nu cred că ar fi corect așa ceva, pentru că primarul parcă își îndeplinește funcțiile normal”.
„Eu pot să spun că primarul acesta a făcut mult pentru orașul Edineț. El are multă experiență în lucru și nu trebuie socialiștii să-l scoată din lucru”. 00.30
Reprezentanții Procuraturii Edineț au declarat că nu cunosc nimic despre acest caz de amenințare și nu au de gând să se autosesizeze.
“Nu avem așa caz. Nu avem, nu s-a adresat nimeni”, a declarat procurorul șel al Procuraturii Edineț.
Directorul Executiv a Congresului Autorităților Locale este ingrijorat de ceea ce se întâmplă cu primarul municipiului Edineț.
În special, sunt vizați primarii care nu fac parte de la guvernare. Lucrul acesta este foarte grav, deoarece ultimul raport care a fost în aprilie 2019 a menționat această problemă foarte mare cu Republica Moldova, și Consiliul Europei și-a manifestat această indignare, și au cerut autorităților publice din Moldova să nu mai admită pe viitor astfel de situații, așa presiuni”, a mențional Furdui.
Amintim că Constantin Cojocaru a câștigat alegerile locale din 20 octombrie 2019 cu 60,71% din voturile exprimate. Cojocaru este la al patrulea mandat de primar de Edineț.