NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Veste bună pentru primăriile care nu au reușit să obțină finanțare în cadrul proiectului „Satul European Expres”

Veste bună pentru primăriile care nu au reușit să obțină finanțare în cadrul proiectului „Satul European Expres”. Autoritățile centrale sunt în căutare de bani pentru a crește numărul de beneficiari. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul R. Moldova Dorin Recean, aflat într-o vizită de lucru în raionul Florești.

„Acum avem „Satul European Express”. Am rugat colegii să examineze pentru că am înțeles că solicitările sunt mai mari decât finanțările în cadrul programului. Zilele acestea vrem să suplimentăm bugetul și săptămâna viitoare să mai selectăm, să revedem proiectele care nu au trecut.”, a declarat Dorin Recean, prim-ministrul R. Moldova

Totodată, prim-ministrul a menționat că, din toamnă, primăriile vor putea aplica și la proiectul „Satul European 2”.

 „La ziua de astăzi, în ambele comune termin procesul de dare în exploatare a apeductelor cu apă. Deja apar întrebări cu privire la restaurarea trotuarelor.” a spus Vitalie Tatarciuc, primarul c. Iliciovca, r. Florești.

Autoritățile publice locale l-au întrebat pe Dorin Recean cum va avea loc reorganizarea administrativă.

„Ne interesează mecanismul de amalgamare. Am fost la Bălți, ne-au povestim, cunoaștem, dar vrem să știm cum va avea loc acest proces?”

„Este foarte simplu. Dacă două, trei sau patru primării decid că le este mai convenabil să fie împreună, ca să-și creeze infrastructura, să-și finanțeze serviciile sociale, o puteți face. Decizia vă aparține. Amalgamarea este voluntară. Există un fond special care va compensa și va stimula amalgamarea.

Dacă unii primari se arată mai reticenți, alții cred că doar prin amalgamare vor putea spori calitatea vieții în sate.

Am vorbit despre amalgamarea care se prevede să fie efectuată între primăriile R. Moldova. Trebuie de făcut un pas pentru a consolida comunele noastre și a beneficia de suport din Uniunea Europeană, dar și de suport de la Guvern pentru dezvoltarea localităților, școlilor și grădinițelor. a menționat Vasile Tîltu, primarul s. Domulgeni, r. Florești.

Primarii au enunțat principalele probleme din raion, printre care gunoiștile neautorizate, delimitarea terenurilor, dar și pericolul de inundații, creat de defecțiunea barajului din preajma orașului Florești.

„Barajul din orașul Florești este o problemă semnalată care se află pe agenda Ministerului Mediului, respectiv, la întoarcere, vom vedea la care etapă suntem cu studiul de fezabilitate, așa încât să vedem cum rezolvăm această problemă. Au fost și alte probleme, câinii vagabonzi, ajutoarele sociale care sunt alocate.” a declarat Larisa Novac, deputat.

„La mine în localitate este problema cu Aeroportul Internațional Mărculești. Acesta nu poate activa, din cauza că este o gunoiște autorizată din anul 2004 și care acum se cere lichidată, iar primăria nu dispune de resurse financiare la moment. Aeroportul Internațional Mărculești are datorii față de primăria Lunga. Solicităm ca, măcar o parte din impozite să fie achitate primăriei, ca să putem lichida gunoiștea dată.” a povestit Galina Burduja, primarul s. Lunga, r. Florești.

Vizita lui Dorin Recean în nordul țării este deja a doua în ultimele două săptămâni. La sfârșitul lunii iunie, prim-ministrul s-a întâlnit cu primarii din raionul Șoldănești.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"