NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Viața locuitorilor din Otaci, în pericol. Încă un bloc de locuit riscă să se prăbușească

După un an de la prăbușirea blocului de locuit din orașul Otaci, autoritățile nu se prea grăbesc să demoleze geamănul acestuia, afectat de dărâmarea vecinului. Construcția ar putea să se prăbușească în orice clipă peste casele din preajmă s-au peste trecători. Iar responsabilii din raion strâng din umeri și spun că demolarea casei ar costa prea scump. 


Această femeie se plânge că a rămas fără haine, veselă și mobilă, după ce hoții i-au golit apartamentul din blocul avariat. Totuși, femeia vrea să se întoarcă în vechea locuință, pentru că cei 12 mii de dolari alocați de autoritățile centrale, nu-i ajung pentru a-și procura o locuință pentru familia ei numeroasă.

Eu doresc să trăiesc aici. Blocul nu se prăbușește. Bucătăria mi-au furat-o, medicamentele, toate hainele, geamuri, cazanul, care m-a costat două mii de euro, nu mi-au lăsat nici un calorifer, nici o veselă din care să-mi hrănesc copii. Blocul nu se prăbușește, câți oameni au rămas pe drumuri”, s-a plâns Avrora.

Vecinii spun că, acum câteva zile, pe casele din preajmă au căzut bucăți din acoperișul blocului avariat. Foile de ardezie au fost ridicate de rafalele puternice de vânt. Clădirea cu nouă etaje, care urmează să fie demolată, nu are nici gard de protecție.
 

Te temi să te duci să arunci gunoiul. Aruncă din el tot. Au facut din el o toaletă. Vin narcmonaii aici. Ei au lăsat geamurile deschise, mai nu au căzut peste copii, noi le-am rugat să scoată geamurile, vântul bate iar copiii aleargă. Noi avem patru nepoate. Se urcă și se joacă, noi am închis poarta ca copiii să nu se poată juca acolo”.
„Este pericol că cineva va mai avea de suferit, deoarece este foarte periculos aici. Blocul nu este păzit. Blocul nu mai poate fi renovat, totul este demolat: podul, pereții. Nici o cadă nu a rămas, de la etajul opt le aruncau. Le scot și le aruncă jos”.
„Măcar să fie îngrădit, ca copiii să nu poată să joace pe acolo. Noi ne temem securitatea copiilor noștri”, au spus locuitorii orașului Otaci.

Autoritățile raionale declară că demolarea blocului avariat ar costa câteva milioane de lei, bani de care bugetul raional nu dispune.

Doar demolarea blocului costă 1/3 din bugetul raionului. Demolarea blocului prăbușit a costat bugetul raionului 2 milioane 700 de lei, iar să punem la pământ o clădire, ne va costa de trei- patru ori mai scump”, a precizat vicepreședintele raionului Ocnița, Galina Zalevscaia.

Amintim că, acum un an, o scară a unui bloc de locuit cu 12 apartamente din Otaci s-a prăbușit, iar clădirea vecină a fost avariată. Locuitorii din ambele case au primit bani pentru a-și cumpăra alte locuințe. Atunci, oamenii s-au arătat nemulțumiți de sumele stabilite de autorități.
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata