NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Vitezomanii din Fălești s-au ales cu amenzi

Mai mulți șoferi din raionul Fălești s-au ales cu amenzi din cauza vitezei excesive la volan. Conducătorii auto au dat vina pe vitezometrul vechi al mașinii sau pe neatenție. Vitezomanii s-au ales cu amenzi de până la 1800 de lei.


Vitezomanii au fost prinşi cu ajutorul maşinii-capcană. Șoferii și-au recunoscut vina.

„– Mașina este veche și vitezometrul nu arată bine, cu 10 km arată mai puțin. Recunosc că sunt vinovat.

– Veți mai încălca?

– Doamne ferește. Nu trebuie de încălcat (regulile de circulație – notă red.) Sfătui pe toți să nu încalce. Se mai întâmplă..ne grăbim în viață. Veșnic ne grăbim.”

„N-am observat (depășirea vitezei limită). De parcă circulam drept (corect – notă red.) Așa s-a întâmplat, nu intenționat am încălcat regulile. Corosabilul este bun, se poate de circulat normal.”

„Pur și simplu nu mi-am dat seama. Recunosc că am încălcat.  De obicei nu “mân„ așa ca să încalc regulile de circulație, așa s-a primit.

–Veți mai încălca?

– Sper că nu. ”

„– De ce ați depășit limita admisă de viteză?

– Mă grăbeam. Veți mai încălca?

– Nu.

– Vă pare rău de cele întâmplate? ”

Acțiunea a fost organizată de poliţiştii din cadrul Direcției Patrulare Nord și are drept scop reducerea numărului de accidente rutiere care au loc din cauza vitezei excesive.

„Pentru redresarea situației la compartimentul securitatea traficului rutier, reducerea numărului accidentelor rutiere și schimbării comportamentului participanților la traficul rutier, desfășurăm activități speciale de prevenire a încălcărilor legate de depășirea limitei stabilită de viteză prin utilizarea automobilui “Capcană”. Astfel, intervenim cu un mesaj către conducătorii auto pentru a respecta în special regimul de viteză și celelalte prevederi are Regulamentului circulației rutiere”, a declarat Vladislav Guilă, șeful Serviciu de Patrulare Sângerei, Fălești, Glodeni din cadrul Direcției Patrulare Nord.

Pe parcursul anului 2020 pe teritoriul raionului Fălești au fost înregistrate 35 de accidente rutiere, în rezultatul cărora șapte persoane au decedat, iar alte 38 s-au ales cu diferite leziuni corporale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata