NordNews
Avem ce spune

VIDEO | „Vorbim aceeași limbă. De ce să nu trăim bine?” Bălțenii, despre sprijinul României acordat R. Moldova

Peste 1000 de grădinițe reparate, 200 de autobuze pentru elevi, burse pentru tineri, investiții în spitalele din toată țara. E doar o parte din sprijinul pe care România l-a oferit Republicii Moldova în ultimii ani.

Ajutorul necontenit și necondiționat al fraților de peste Prut a schimbat mult opinia unor bălțeni despre cum ar trebui să fie relațiile moldo-române.

„Ar trebui să fie mult mai bună. Este istoria noastră, avem rădăcini comune, suntem români toți, sperăm la mai bine, la mult mai bine și la o unire ulterioară. Ei fac foarte mult pentru noi, în comparație cu atitudinea autorităților noastre ei sunt chiar foarte toleranți.”

„După părerea mea, suntem într-o relație bună, nu aș spune că este o relație rea. Este și turism și ajutor, mulți studenți de-ai noștri preferă să învețe în România, asta este un plus. Cum nu ai da, suntem frați.”

„Eu cred că cel mai bine ar fi să ne unim. Pentru ca să avem un viitor mai bun dacă o să ne unim cu Europa.”

Prietenul și fratele la nevoie se cunoaște. Iar fără sprijinul României, parcursul european al Republicii Moldova ar fi și mai dificil.

„Eu cred că sunt destul de necesare pentru Republica Moldova, și chiar și relațiile sunt importante pentru Republica Moldova. Noi suntem vecini, iar fără o relație bună între vecini, nu cred că poți să exiști.”

„Orice parteneriat este bun. Eu cred că orice ajutor financiar este binevenit, și nu cred că este important din partea cui vine. Orice relație, atâta timp cât ajută la ceva, este binevenită.”

„Suntem două țări care vorbim aceeași limbă, de ce să nu trăim bine? Este benefic, numidecât este benefic, și nu doar pentru Bălți, dar pentru toată republica.”

Totuși, în timp ce unii văd în România un colac de salvare pentru R. Moldova, alții încă privesc cu speranță spre Răsărit și spre orizonturi de mult apuse.

„Eu nu sunt de acord cu România, fiindcă noi suntem născuți în perioada URSS și sunt de acord ca noi să fim împreună cu Rusia, nu cu România. Cred că fără România ne-am descurca foarte bine.”

„Moldova este Moldova, nu este neapărat să fim uniți cu România sau cu Rusia, trebuie să rămânem țară aparte, așa cum suntem, dar în relații bune trebuie să fim cu orice țară.”

„Mie îmi place prietenia, dar noi vrem să fim gospodari moldoveni. Să fim la noi acasă gospodari, dar nu să ne comande România, Europa sau alții.”

Recent, a fost lansată harta interactivă „România sprijină Republica Moldova” care permite vizualizarea sprijinului financiar acordat de România Republicii Moldova, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel descentralizat.

Aceast material este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conţinutul acestei rubrici nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

1 Comentariu
  1. […] Ajutorul necontenit și necondiționat al fraților de peste Prut a schimbat mult opinia unor bălțeni despre cum ar trebui să fie relațiile moldo-române, scrie NordNews.md […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata