NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Zeci de șoferițe din mun. Bălți au fost trase pe dreapta și amendate cu…lalele

Zeci de șoferițe din mun. Bălți au fost trase pe dreapta și amendate cu…lalele. Așa au fost felicitate reprezentantele sexului frumos cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Florile au fost însoțite de urări de bine din partea agenților de patrulare.


Speriate la început că au fost oprite pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, șoferițele au fost apoi impresionate de gestul polițiștilor.

„Inițial m-am uitat la faruri. Credeam că nu le-am aprins. Este un gest foarte frumos, îmi este plăcut. Bravo agenților (de patrulare – notă red.). Super.”

„Foarte plăcut. Am văzut că în anii precedenți se organizau astfel de acțiuni, se ofereau flori și nu mi-a trecut prin gând că și în acest an pandemic se va desfășura acțiunea.”

„M-am emoționat. Până să aflu că voi fi felicitată – nu m-am simțit bine, dar acum îmi este plăcut.”

„Inițial, fiica a întrebat dacă poliția are dreptul să ne oprească. M-am gândit că n-am încălcat nimic, dar cine știe?! ”

„Nu mi-a fost frică dar am crezut c-am încălcat ceva. Dar îmi pare bine.”

„M-am gândit că am încălcat ceva, dar e plăcut să fiu oprită în așa fel. Foarte frumos din partea lor.”

„Chiar e plăcut. Numai am ieșit din casă, dar deja primesc cadouri. Vă mulțumesc mult. Voi avea dispoziție bună toată ziua pentru că începutul a fost foarte interesant, anume din partea poliției. De obicei noi avem alte probleme cu poliția, dar astăzi este altfel”, au spus șoferițele.

Acțiunea de sărbătoare s-a desfășurat în primele ore ale dimineții. Agenții de circulație le-au recomandat șoferițelor să respecte limitele de viteză, să poarte centura de siguranță și să conducă prudent.

„Direcția Patrulare Nord felicită toate doamnele și domnișoarele cu ocazia zilei de 8 martie, le urează o primăvară frumoasă cu soare, fericire și dragoste din partea celor din jur, prinsă într-un buchet de flori. Totodată, recomandăm să manifesteze deosibită prudență în trafic și să se respecte regulamentul circulației rutiere” , a declarat Igor  Scutaru, ofițer principal, Direcția de Patrulare Nord.

Ziua de 8 martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii. În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata