NordNews
Avem ce spune

VIDEO // „Ziua ușilor deschise” la PSRM din Cahul. Ex-democrații solidari cu Andronachi, surprinși la „sfat” cu deputatul Vasile Bolea

O „ședință de partid” la PSRM cu participarea deputatului Vasile Bolea, dar și a foștilor democrați care au părăsit formațiunea în semn de solidaritate cu parlamentarul Vladimir Andronachi a avut loc în seara zilei joi, 3 septembrie, în orașul Cahul. Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia imaginilor video de la sediul Partidului Socialiștilor din municipiul Cahul, în care pot fi observate mai multe personalități „notorii” atât din raion, cât și din Chișinău, scrie deschide.md.


Mai exact, întâlnirea „de partid” a avut loc în jurul orelor 16.00-18.00 în oficiul PSRM de pe strada Republicii. Primii, după discuții, din oficiu au ieșit deputatul Vasile Bolea și președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa. Ultimul ar fi încălcat regimul de carantină, și asta pentru că recent cu COVID-19 s-a infectat vicepreședintele raionului Vladimir Calmîc, iar Cenușa a anunțat Consiliul raional că a intrat în contact cu adjunctul său și este nevoit să se autoizoleze.

Contactat de reporterul Deschide.MD, deputatul Vasile Bolea s-a arătat deranjat de întrebările adresate: „Și ce încă să vă mai spun?”.

De ce considerați că noi am avut ședință? Nu cunosc cine acolo sunt foști sau actuali membri… Nu cunosc cine a venit la sediu… La om nu scrie în frunte calitatea lui sau viziunile. Am fost la Cahul dar nu am avut nicio întâlnire… Eu mă întâlnesc cu cine vreau… Dacă umblați cu zvonuri și cu filajul, asta-i altă treabă”, a declarat el.

Referindu-se la discuțiile cu președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, care ar urma să se afle în autoizolare, Bolea a spus că nu cunoaște nimic.

Ulterior, din oficiu au ieșit mai multe persoane, iar printre acestea a fost observat și Valeriu Niculenco, șeful Secţiei înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din Cahul. Persoana dată poate fi găsită în lista membrilor PDM care la data de 15 august au semnat Declarația de părăsire a formațiunii din cauza excluderii din rândurile Partidului Democrat a deputatului Vladimir Andronachi.

Contactat de reporterul Deschide.MD, deputatul Vasile Bolea s-a arătat deranjat de întrebările adresate: „Și ce încă să vă mai spun?”.

De ce considerați că noi am avut ședință? Nu cunosc cine acolo sunt foști sau actuali membri… Nu cunosc cine a venit la sediu… La om nu scrie în frunte calitatea lui sau viziunile. Am fost la Cahul dar nu am avut nicio întâlnire… Eu mă întâlnesc cu cine vreau… Dacă umblați cu zvonuri și cu filajul, asta-i altă treabă”, a declarat el.

Referindu-se la discuțiile cu președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, care ar urma să se afle în autoizolare, Bolea a spus că nu cunoaște nimic.

Amintim că Pavel Filip a anunțat anterior că în spatele plecărilor din ultima perioadă din partid ar sta deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc, excluși recent din formațiune. Potrivit politicianului, cei doi sunt nemulțumiți de faptul că nu le-a reușit să implementeze anumite scheme ce ar duce la prejudicierea statului cu 160 de milioane de lei. Mai mult ca atât, Filip a declarat că Andronachi și Nichiforciuc de mult timp nu mai reprezentau PDM, ci se aflau în tabăra Partidului Socialiștilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata