NordNews
Avem ce spune

Vijelia a doborât o turbină eoliană

Singura centrală eoliană din județ a fost distrusă complet de vântul extrem de puternic care s-a abătut, miercuri după-amiază, asupra zonei. Rafalele de vânt care au ajuns şi la peste 100 de km la oră au smuls pur şi simplu palele elicei, cu tot cu nacela care adăpostea motorul şi transformatorul, aflate la o înălţime de aproape 20 de metri de sol, scrie Monitorul de Botoșani.

Prima centrala eoliană din Moldova, cea de la Bucecea, a fost construită în anul 2007 de un om de afaceri din Suceava, aceasta fiind şi singura turbină din județul nostru. Atunci Primăria Bucecea i-a concesionat acestuia, în acest scop, 100 metri pătraţi de teren. Centrala eoliană a fost amplasată imediat la ieşirea din Călineşti, cu o înălțime de aproape 40 de metri, pala elicei are 11 metri, iar ansamblul din vârful turnului, şapte tone. Centrala este automatizată, totul fiind controlat prin calculator. Pentru a produce curent electric, este nevoie ca vântul să fie de 4, 5 metri pe secundă. Aceasta a costat aproximativ 200.000 de euro.

Centrala a fost inaugurată atunci de oficialitățile județene fiind invitați și șefi de ministere din capitală. Centrala electrică a funcționat însă o lună de zile, după care localnicii au sustras un cablu și a fost nevoie să fie comandat un alt cablu din Germania.

Odată rezolvată problema, eoliana a mai funcţionat în jur de 15 luni după care a avut noi probleme tehnice cauzate de defecțiunea unui generator. Ulterior investitorul a abandonat proiectul, iar turbina de la Bucecea a rămas abandonată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata