Salut! Câți dintre noi n-au zis la mânie că în Moldova e jale, bardac, dezastru, întuneric și că trebuie de-o șters din ghete cât încă se mai poate. Am zis-o și eu, ba mai mult, am făcut-o, și nu o singură dată, când am luat pașaportul în dinți, „torba” în pătrățele, bani în portofel și am pornit spre alte tărâmuri.
În urma acestor experiențe la limită, dar și după lecturi la temă, am tras câteva concluzii. După cel de-Al Doilea Război Mondial nemții o duceau incomparabil mai rău decât noi astăzi. Germania a fost divizată, economia era la pământ, trebuia să plătească învingătorilor uriașe despăgubiri de război. Pe lângă asta, îi apăsa vina crimelor regimului nazist.
Însă, și de această dată, ei au găsit putere și temeritate să muncească din răsputeri până la 14 ore în zi pentru ca țara lor să renască din ruine. Și da, ei spre deosebire de noi, au avut noroc de conducători înțelepți: Konrad Adenauer și Ludwig Erhard, care au construit Europa distrusă de Hitler. Și încă ceva, la ei legea e în capul masei. La noi, dacă programul de lucru e până la ora 17.00, la fără un sfert nu mai găsești pe nimeni la birou, mai ales în instituțiile de stat. Oamenii se respectă și n-ai ce să le faci.
Astăzi nemții își permit să muncească exact conform progamului pentru că au avut în sânge pricipere să pregătească specialiști performanți și pentru că disciplina și punctualitatea e religia lor. Germania e o destinație de vis pentru cei care vor să le asigure copiilor un viitor frumos. Se duc acolo nu doar pentru salarii, ci pentru că li se oferă condiții de viață cum rar întâlnești la ruși bunăoară. Din modesta mea experiență de gastarbeiter la ruși și la nemți am învățat o lecție: oriunde ai merge, nu te așteaptă câini cu colaci în coadă. Trebuie să muncești din greu. Ne-am săturat de această tranziție interminabilă și mă tem că nu mai avem nici vlagă, nici dorință să schimbăm ceva. Așteptăm să vină cineva din afara țării și să ne rânească în ogradă.
Respect tuturor celor care după ani de muncă în străinătate aleg să se întoarcă acasă și riscă să investească pentru a schimba lucrurile în bine. Atât timp cât vom avea asemenea oameni, care mai cred în viitorul R. Moldova, țara asta va exista, între aceste sau alte hotare ipotetice.
