
Salut! Am spus-o și cu alte ocazii, deși nu e o noutate, au ajuns la ea alții, mai deștepți, înaintea mea: devenim cunoscuți în lume nu atât prin eforturile politicienilor, ci datorită unor oameni care, prin entuziasm și multă muncă, obțin rezultate frumoase, ca măcar câteodată să fim mândri de noi și de țara noastră, pentru că nu e chiar una de pripas. Mai exact, grație artiștilor talentați și sportivilor noștri de performanță, deși printre noi sunt mulți dintre cei fără nicio cultură, iar „sportul nostru național” pare să fie lauda fără folos, invidia și „kidăneala” aproapelui, căci e lucru știut: nu te „freacă” nimeni așa cum o face al tău…
Și atunci când ai noștri obțin medalii și locuri de frunte la festivaluri, olimpiade sau campionate europene ori mondiale, ne bucurăm că măcar ceva merge bine în țara asta. Iar în ultima vreme, avem tot mai des asemenea știri. Ne mândrim, firește și cu cei care s-au afirmat departe de casă, fiind apreciați în lume. Și deseori ne punem nădejdea că acești oameni profesioniști, talentați și muncitori ne vor ajuta să schimbăm lucrurile în țara asta, că poate ei sunt salvarea și norocul după care (sau de care) fugim de atâta amar de vreme.
Artiștii, ca și sportivii, pot să adune un popor într-o simțire, într-o euforie, dar și în jurul unei idei sau al unui ideal. Din păcate însă, noi ne dăm seama de valoarea artiștilor sau a sportivilor noștri abia după ce se impun în afară. Și-i lăudăm, și-i bocim ce oameni mari au fost, câteva zile după ce mor… Apoi, iarăși uităm de ei, pentru că… a uita e omenește.
De ce nu ne interesăm în ce condiții trăiesc sau se antrenează zi de zi, de unde iau bani pentru echipamente, bilete de călătorie și alte cheltuieli, atunci când merg la competiții? Și, după toate, de ce atunci când unul sau altul pleacă într-o altă țară, care îi oferă condiții mult mai bune, o luăm, ca-n vremurile sovietice, drept o trădare de patrie?…Or, sportul nu e o profesie pe care o practici până la adânci bătrâneți – în sport, dacă nu obții nimic până la vreo 30 de ani, după asta, cu atât mai puține șanse ai. Și atunci, de ce să nu profite sportivii noștri de oportunitățile ce li se oferă? Căci nu știu dacă e spre binele lor să aștepte vremurile când în R. Moldova sportul, cultura și educația vor deveni domenii cu adevărat prioritare…
Noi avem personalități de cultură care toată viața au trăit într-un cămin și campioni olimpici care nu au unde să-și țină trofeele, luptători care au de înfruntat mai des birocrația, ignoranța unor sus-puși și tot felul de lipsuri, decât niște adversari, din aceeași categorie de greutate, în ring. Unii spun că de vină pentru această situație sunt tot oamenii din respectivele domenii care au ajuns, printr-un noroc chior, factori de decizie. Adică, oamenii de cultură sau sportivii ori foștii sportivi care, atunci când se văd în Parlament, Minister sau măcar la conducerea unei uniuni de creație sau federații de profil, uită de unde au venit și, mai ales, pentru ce. Se mai întâmplă și așa, da’ cum ați crezut dumneavoastră?… Să nu uităm că cel dintâi Parlament al Republicii Moldova, în care erau foarte mulți intelectuali, nu a avut grijă să ne lase o lege a culturii și denumirea corectă – oficial – a limbii pe care o vorbim.
În fine, atunci când vom avea condiții ca-n Europa, sportivii noștri vor obține rezultate și mai bune, fără îndoială. Fiindcă orice tânăr trebuie motivat să facă ceea ce poate el mai bine. Oricât de puternică ar fi pasiunea pentru un domeniu, la un moment, din lehamite sau disperare, omul nu mai rabdă… Poate că, într-adevăr, în asemenea condiții rezistă doar cei mai puternici, care, pe bună dreptate, merită toate onorurile și medaliile. Și admirația noastră, bineînțeles. Măcar atât…