Salut! Într-un bloc, de pe o stradă, dintr-un oraș ca oricare altul trăia un individ cu apucături, căruia toți îi ziceau Vova banditu’. Când se întâmpla să fie beat – și se întâmpla destul de des – își lua la rost soția și copii, iar uneori, îi și bătea. Vecinii știau de năravurile lui și câteodată se mai revoltau în sinea lor, dar niciunul nu voia să se implice: „Treaba lor cu viața lor. Azi se bat, mâine se pupă!”, ziceau ei. Într-o zi, Vova era beat și pus pe scandal, și nu știu ce i s-a năzărit, că și-a luat vecinul din dreapta la pumni, de n-a mai ieșit acela din casă vreo săptămână. „O fi fost ceva între ei, că nu degeaba a vrut să-l învețe minte…”, ziceau alți locatari. Peste o vreme, văzând că nimeni nu-i încurcă, Vova l-a bătut măr pe altul, și iarăși nu s-a întâmplat nimic. Până când a venit și rândul vecinului de dedesubt, care, fiind deja în vârstă și cu probleme de sănătate, a murit a doua zi, din cauza acelei bătăi. Abia atunci poliția l-a închis pe bătăuș și oamenii din scară și din toată curtea au răsuflat ușurați.
Morala acestei povești e cât se poate de simplă: Dacă vecinii nu erau indiferenți, scandalagiul ar fi fost de mult pus la punct și nu se ajungea la o tragedie.
Ei bine, ceea ce se întâmplă în Ucraina e aceeași poveste cu un Vova, numai că la altă scară. Bătăușul și scandalagiul ar fi – ați înțeles corect – Vladimir Putin, familia acestuia e poporul rus, vecinul din dreapta e Ucraina, cel de dedesubt putem fi noi. Atâta timp cât și-a bătut joc doar de poporul lui, am zis că nu ne privește – azi se ceartă, mâine se pupă, adică, azi rușii îl înjură, iar mâine îl votează masiv… În 2014, când a atacat Ucraina, am zis și noi ca vecinii cei fricoși: „Nu e bine ce se întâmplă, dar… e problema lor. Se vor lămuri. O fi având ei socoteli mai vechi, cine știe?…” Dar uite că, din februarie încoace, problema s-a îngroșat tare!
Ce facem mai departe, popor blajin și harnic, așteptăm să ne vină și nouă rândul, sau ne trezim, în sfârșit, la viață? Statutul de neutralitate, cu care ne amăgim pe noi înșine, e ca și cum te-ai ascunde de rachete sub o umbrelă roz. A fost o șmecherie de-a rușilor, pe care ne-au întins-o, acum 30 de ani, și noi, naivi, am înghițit momeala. Ce ne-a dat până acum și ce ne poate garanta, în aceste condiții, statutul de neutralitate?
Scuzați, vă rog, dar Moldova nu-i Elveția, care chiar e o țară neutră, unde există multe bănci în care-și țin averile miliardarii din toată lumea și – poate lucrul cel mai important – geografic, e situată departe de ruși, nu ca noi.
Doamne ferește, dar în cazul unui eventual atac, cum am putea noi să ținem piept? Avem armată suficient de bine pregătită, avem tehnică și armament, avem noi, moldovenii, aceeași dragoste de țară ca și vecinii noștri ucraineni, care luptă până la capăt pentru Patria lor și nu le-au tremurat genunchii în fața rușilor, cum se așteptau Putin și cei din jurul lui?…
Avem noi toate astea? Și ce-am putea face dacă s-ar întâmpla una ca asta?
Acum ne dăm seama ce înseamnă pentru un stat să fie membru NATO și cât de mult contează asta pentru securitatea țării, dar și pentru dezvoltarea ei socio-economică. Or, atunci când ai încredere în ziua de mâine, muncești mai cu tragere de inimă, îndrăznești să dezvolți o afacere, îți faci planuri de viitor. Dar atâta timp cât nu știi ce va fi cu tine, cu casa, familia și țara ta nici măcar până la primăvară, despre ce perspective mai poate fi vorba?…
Ca răspuns la distrugerea podului Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, armata rusă a atacat cu rachete mai multe orașe din Ucraina, printre care Kiev, Hmelnițki, Dnipro, Vinița, Ivano-Frankivsk, Zaporijjea, Harkiv, Jitomir, Sumî. Centrul orașului Kiev, un parc și mai multe clădiri de infrastructură, printre care cea a Filarmonicii, două muzee și o universitate, au fost avariate. În urma atacurilor, mai multe persoane au murit.
Pe 10 octombrie, trei rachete de croazieră au tranzitat teritoriul Moldovei. Pe urmă, vă duceți aminte (?), istoria s-a repetat, când pe 31 octombrie o rachetă a căzut în satul Naslavcea, fiind doborâtă de sistemele anti aeriene din Ucraina. Aceasta este o sfidare la adresa țării noastre. Pentru că în tehnica rusului, ca și în vorbele lui, niciodată nu trebuie să ai încredere. Nu e acesta un semn că-i doare pe ei în cască de statutul nostru de neutralitate?
De când rușii au invadat Ucraina, țările scandinave, care sunt membre UE, dar nu sunt membre NATO, au înaintat cererea de aderare la Alianța politico-militară a Atlanticului de Nord. Pentru că Federația Rusă rămâne o amenințare. Și dacă Putin nu va fi oprit acum, pe urmă va fi târziu. De fapt, deja e târziu, pentru că s-a ajuns mult prea departe.
Ucrainenii sunt gata să lupte până la urmă. Ei luptă nu doar pentru țara lor, dar și pentru noi, pentru viitorul copiilor noștri și chiar al întregii Europe.
Totodată, când vom fi membri NATO, vom avea și securitate energetică. Adică, nu se va mai întâmpla precum se întâmplă în ultima vreme să rămâne fără curent, și din această cauză, mai ales în orașe să fie un adevărat haos.
Orice pană de curent din cauza cărora am avut cu toții de suferit s-au întâmplat din cauza bombardamentelor rusești asupra Ucrainei.
O pace cu rușii, pe termen lung e ca o baionetă în coaste. Ne-am convins de asta în 30 de ani, de când avem armata a 14-a pe teritoriul Republicii Moldova.
Trebuie, odată și pentru totdeauna, s-o rupem definitiv cu rușii. Pentru că orice relație cu ei e una toxică.
Iar statutul de neutralitate, repet, nu poate să ne garanteze nimic. Neutri, în această situație, pot fi doar pinguinii din Antarctica. Sau poate că nici ei…
