Salut! Prin anii 90, într-un sat din nordul Moldovei erau doi vecini. Unul, mai înstărit, altul însă, avea o casă de copii și nu apuca să scape de o nevoie, că dădea alta peste el. Într-o iarnă, n-a avut cu ce plăti factura și a rămas fără lumină. Atunci, vecinul îi zise: „Cumătre, suntem oameni și trebuie să ne ajutăm. Uite cum facem, tragem un prelungitor și-ți dau eu lumină de la mine, că doar n-o să ții copiii pe întuneric.” Și așa au făcut, numai că, după asta, în fiecare zi nu-i dădea pace – ba îl chema să-i adape și să dea mâncare la animale, ba să-i taie niște lemne, ba să dea cu lopata prin ogradă, că erau zăpezi, nu ca acum.
Într-o zi însă, acela n-a putut să vină, și ăsta, supărat, i-a scos cablul din priză și a strâns prelungitorul. Ba mai mult, a intrat în casa omului și a luat ce-i dăduse mai înainte – un aparat de radio vechi, un topor ruginit și o rindea cu mulți dinți lipsă. Un timp, nici n-a vorbit cu vecinul și i-a scos vorbe prin sat că e un calic și un leneș, de put hârtoapele în urma lui.
Cel sărman și-a văzut de nevoi – a muncit prin sat, a plătit lumina și n-a mai trebuit să-l slugărească pe cumătru-său pentru niște kilowați, care costau, pe atunci, bănuți.
În 30 de ani, relațiile Republicii Moldova cu Federația Rusă au fost ca între cei doi vecini despre care v-am povestit. Pentru gaz mai ieftin sau ca Rusia să ne primească merele și vinurile, a trebuit să jucăm după cum ne cânta Moscova. Iar când ceva nu le-a convenit, au început-o cu embargourile și amenințările. Acum, când Republica Moldova a ales parcursul european și am condamnat, ca toată lumea bună, invazia armatei ruse în Ucraina, Moscova, prin Gazprom, Rosselhoznadzor și alte instituții ne dă de înțeles că e supărată tare. Prețul la gazele naturale crește de la o lună la alta, și asta înseamnă că ne așteaptă o iarnă grea. Iar pentru o societate ca a noastră – divizată, sărăcită și ușor de manipulat, această situație e prilej de certuri, scandaluri ori chiar divorțuri, c-am auzit și istorii de genul.
Până la urmă, oamenii rămân numai cu certurile și supărările, iar unii politicieni șmecheri profită din plin. Și nu e bine…
E limpede că ne așteaptă o iarnă complicată, dar ce trebuie să facem? Să meargă Maia Sandu la Moscova, ca să se umilească în fața lui Putin, cum vor unii?… Să închidem ochii la crimele comise de soldații ruși în Ucraina și să nu ne mai gândim că războiul rămâne încă o amenințare și pentru țara noastră? S-o ținem morțiș că rusul e întotdeauna drept și că bine o să facă dacă ne va închide gazul, ca un părinte care își pedepsește copiii neascultători, lăsându-i fără internet…?
Să așteptăm „eliberatorii”, ca să ne violeze și să ne ucidă femeile și copiii, cum fac în Ucraina, sau să ne ducă în Siberia, cum au făcut-o cu buneii și străbuneii noștri?
N-o spun eu, au spus-o marii politicieni și diplomați, a confirmat-o și istoria: în ruși nu trebuie să ai încredere, căci niciodată nu știi la ce să te aștepți de la ei. Așa că mai bine plătim acum mai mult pentru gaz decât să vină și peste noi cu tancuri și rachete de croazieră de tip Kalibr.
Uniunea Europeană a oferit și oferă sprijin colosal pentru Republica Moldova. Ne dau și acum, pentru ca să depășim această criză. Și dacă UE ne dă, rușii ne iau. Prin prețul mare la gaz ne lasă fără investițiile de care țara noastră are mare nevoie. Lăsăm proiectele serioase la o parte și achităm gazul. E un preț pe care îl plătim pentru că cei care ne-au condus n-au putut găsi, timp de 30 de ani, o alternativă la gazele rusești. De parcă nu era clar că asta avea să se întâmple, mai devreme sau mai târziu…
Republica Moldova a obținut statutul de țară candidat de aderare la Uniunea Europeană. Avem un drum de parcurs și trebuie să o facem. Cu toate provocările și sacrificiile inerente, trebuie să mergem până la capăt. Să ne mobilizăm, să avem răbdare și să nu ne mai uităm cu nostalgie spre Est.
Ca în povestea cu cei doi vecini, să nu ne umilim și să ne vindem pentru te miri ce. Până la urmă, o să vedeți, totul va fi bine!
