Salut! Ei cum, e greu după atâtea sărbători, așa-i? Crăciunul pe stil nou și pe vechi – câte trei zile, că doar așa se obișnuiește – Anul Nou, Sfântul Vasile, Bobotează… Am tot ținut-o, aproape o lună, tot cu mese-ntinse, alai și voie bună. Iar după așa chin, e greu să ne revenim și să muncim mai cu spor, precum ar trebui, după concediu. Dar nu-i nimic, până ne găsește iarăși pofta de muncă, vine 8 martie, pe urmă Paștele și… așa ne trece viața și e musai să ne plângem…
Pentru că am fost sub ocupație rusească, sărbătorim pe vechi, iar pentru că vrem în Europa, în rând cu lumea civilizată, sărbătorim și pe nou. Asta arată cine suntem, unde suntem și de ce suntem așa cum suntem – pentru că nu știm ce vrem și tot oscilăm între Est și Vest. La câte popoare ne-au invadat de-a lungul istoriei, e de mirare că nu avem și alte ori altfel de sărbători.
Poate, totuși, ar trebui să fim statornici și dacă vrem să ajungem în rând cu lumea bună, să începem a fi ca ei, să acceptăm valorile europene, să sărbătorim odată cu cei din Occident și să muncim ca dânșii. Ne place când vizităm târgurile de Crăciun de peste hotare, vrem ca și la noi să existe așa ceva, dar cum se poate, când noi le lăsăm pe toate câte trebuiau făcute tocmai pentru ultimele săptămâni din anul care trece și în R. Moldova, înainte de Anul Nou, toți sunt pe fugărite?…
Noi la toate capitolele, chiar și în ce privește sărbătorile, suntem în urma lor. Cu două săptămâni. Iar în alte privințe, cu câteva decenii, dacă nu chiar secole…
Și acum, că au trecut sărbătorile, ce facem? Că problemele nu au dispărut. Așteptăm iarăși ajutor de la primărie, de la Guvern, de la partenerii externi? Le sunăm rudelor de peste hotare, să ne mai trimită niște bani? Că ce-am avut, s-au dus pe chefuri. Ce să-i faci, așa e neamul ăsta – de unde avem, dar, mai ales, de unde nu avem, ne place ca măcar cu ocazie să ne permitem multe și de toate. Vorba ceea: o viață trăim! Și o viață suntem datori, de nu mai știm pe unde să scoatem cămașa…
Avem ce avem – sau, mai bine zis, nu avem pe cât ne-ar trebui – pentru că ne place mai tare veselia și risipa decât munca și cumpătarea. Jumătate dintre cântecele noastre folclorice sunt de petrecere și voie bună, iar restul – de dor și jale. Că după orice chef, îți vine a te tângui. La noi se cântă: „Hai să facem roată, roată” sau „Să tragem o beție”, și mai rar „Hai să dăm mână cu mână”. Dar și mai bine-ar fi: „Hai să punem mână de la mână și să facem ceva, care să rămână…”
Câți străini care au fost pe la noi, la nunți sau orice alte sărbători, nu s-au mirat de proverbiala noastră ospitalitate și, văzând mesele încărcate cu fel de fel de bucate, au zis: „De ce vă plângeți că sunteți săraci, pentru că nu e așa?…”
Om fi noi, totuși, săraci, dar nu atât din punct de vedere material, cât mai degrabă… cu duhul. Chiar dacă avem atâtea sărbători, și pe nou, și pe vechi, că deja nu le mai știm nici numărul, și nici rostul…
