NordNews
Avem ce spune

Vine sezonul rece, astfel, crește și numărul infecțiilor respirator.Situația în spitalele din Chișinău: Toate paturile de terapie intensivă, ocupate

În spitalele din municipiul Chișinău, sunt 927 de paturi pentru pacienții cu COVID-19. Săptămâna trecută, capacitatea instituțiilor spitalicești a fost suplinită cu 60 de paturi. Datele au fost anunțate în cadrul ședinței operative a Primăriei, de către șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschi, care a precizat că autoritățile sunt în căutarea a spațiilor și paturilor de spitalizare, transmite cotidianul.md.

Autoritățile municipale susțin că este nevoie de a mări numărul spațiilor și paturilor suplimentare, ținând cont că vine sezonul rece, astfel, crește și numărul infecțiilor respiratorii, așa cum era în fiecare an.

„Ținânt cont de infecțiile cu COVID-19, dar și a infecțiilor respriratorii, este nevoie de suplinit numărul spațiilor”, a declarat Bucearchi.

În prezent, în spitalele din municipiul Chișinău sunt internate 706 persoane cu COVID-19. În stare gravă se află 208 pacienți, dintre care 6 sunt intubați.

„Precizăm că, la nivel de muncipiul Chișinău, toate paturile de la terapie intensivă sunt ocupate”, a menționat Bucearschi.

Șefa Direcției a precizat că a fost modificat Protocolul Management cu COVID-19, astfel, doar în cazul copiilor până la 7 ani care sunt confirmați cu coronavirus este obligatoriu de a fi internați în spitale, restul – dacă nu prezintă semne clinice, atunci sunt tratați la domiciliu.

„Suntem îngrijorați de situația din municipiul Chișinău. Datele ne arată o continuă creștere a cazurilor de COVID-19. Din cele 39.797 cazuri, peste 16.600 sunt în municipiul Chișinău”, a declarat Bucearschi.

Potrivit datelor, din totalul de 4.313 de angajați din sistemul medical din țară care s-au infectat cu COVID-19, în municipiul Chișinău au fost confirmate 587 de cadre medicale.

„Documentăm o creștere a cazurilor asimptomatice prin COVID-19 și o creștere a cazurilor confirmate la copii”, a precizat Bucearschi.

Incidența la 100.000 de persoane este de 648,28 de cazuri doar pentru luna august.

„În Chișinău sunt 5.469 de focare COVID-19, dintre care la ultima raportare au fost prezentate 269. Cele mai afectate suburbii ale municipiului sunt Durlești, Stăuceni, Codru, Cricova, Grătiești, Bubuieci, Sîngera, Băcioi”, a precizat șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău.

Circa 4.698 de persoane sunt în concedii medicale, fiind diagnosticate sau suspecte sau contacți în carantină.

„Asistența Medicală Primară are în supraveghere peste 11.300 de persoane care sunt la evidență. De asemenea, din cei 28.183 de pacienți din țară care s-au vindecat de COVID-19, 11.547 de persoane sunt din municipiul Chișinău. Cu regret, în Chișinău sunt 350 decese”.

În Republica Moldova, bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 39.797 cazuri. Dintre acestea, 28.183 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 1..063 au decedat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata