NordNews
Avem ce spune

Violeta Ivanov s-a lansat în campanie cu un program ambițios menit să scoată țara din criză. Ilan Șor: Semnez sub fiecare punct

Candidatul Partidului Politic „ȘOR” la funcția de președinte, Violeta Ivanov, s-a lansat vineri, 2 octombrie, în campania electorală pentru scrutinul prezidențial cu un ambițios program de reforme întitulat „Moldova 2024”. Acesta prevede acțiuni și transformări concrete în domeniile vitale ale statului. Violeta Ivanov a fost însoțită la eveniment de conducerea echipei Partidului „ȘOR”, inclusiv liderul formațiunii, Ilan Șor, care și-a asumat angajamentul personal pentru implementarea tuturor punctelor din programul Violetei Ivanov.

Programul electoral al Violetei Ivanov “Moldova – 2024” include patru componente: infrastructura și dezvoltarea regională, agricultura, protecția socială și sănătate, lupta cu corupția. Fiecare componentă este împărțită în direcții cu viziuni și acțiuni clare, cu indicatori concreți.

„Concentrarea pe realizarea acestora va permite renașterea economiei din talpă. Or, anume o economie puternică ar asigura prosperitatea țării noastre și, respectiv, un nivel mai înalt de viață pentru cetățeni”, a declarat ea.

Astfel, Violeta Ivanov își propune atragerea investițiilor, or, anume acestea sunt motorul economiei. Iar pentru aceasta este necesară modernizarea infrastructurii, așa cum s-a făcut la Orhei.

„Pentru a atrage investiții este necesară să fie dezvoltată infrastructura locală – drumuri bune, localități iluminate, servicii sociale dezvoltate. Anume așa au fost atrase la Orhei investiții străine care asigură locuri de muncă bine plătite nu doar pentru orheieni, dar și pentru locuitorii din raioanele vecine. Anume așa se lucrează în Taraclia și alte localități cu primari din echipa Partidului „ȘOR”, a arătat candidata Violeta Ivanov.

Realizarea acestui program va asigura transformarea Republicii Moldova într-un stat prosper, a dat asigurări Violeta Ivanov.

„Programul nostru include acțiuni dure și radicale, pe care nimeni în Republica Moldova nu și le-a asumat până acum. Dar anume echipa noastră este în stare să implementeze acest program ambițios, care va permite relansarea economică, eliminarea corupției, cumătrismului și nepotismului din Moldova. Și sunt sigură că ne va reuși. Noi știm exact cum se face asta. Cetățenii Republicii Moldova merită o țară frumoasă, prosperă, dezvoltată și îndestulată. Moldova merită schimbări! Aici și acum!”, a conchis candidata Partidului “ȘOR” la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov.

La rândul său, Ilan Șor a declarat că doar cei care nu doresc schimbări în Moldova, care se împacă cu situația de a avea drumurile proaste, pensii și salarii mici, localități întunecate – nu vor vota cu Violeta Ivanov.

Ilan Șor a arătat că echipa sa a demonstrat deja în toate localitățile pe care le administrează că realizează acțiuni concrete pentru cetățeni.

„Știm cum trebuie să completăm bugetul, să construim fabrici de stat și să asigurăm locuri de muncă, pensia minimă 5.000 de lei. Și fiecare să aibă venit garantat de stat”, a declarat el.

Liderul Partidului „ȘOR” susține că victoria Violetei Ivanov va permite transformarea Republicii Moldova într-un nou Singapore, unul din cele mai dezvoltate state din lume.

Ilan Șor a declarat că își asumă răspunderea personală pentru realizarea programului Violetei Ivanov.

Membrii Partidului „ȘOR” se mândresc cu un astfel de candidat ca Violeta Ivanov, cu experiență enormă în diferite funcții, sfere și domenii, a declarat și vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber.

„Aleșii noștri locali au demonstrat că țara noastră poate să trăiască mai bine, să fie mai dezvoltată, că putem să trăim mai bine decât în Europa. Avem primari, președinte de raion, o fracțiune din 9 deputați, Dar acum avem o șansă să avem și cel mai bun președinte al Republici Moldova”, a menționat ea.

Iar vicepreședintele formațiunii, Vitalie Balinschi a declarat că întreaga echipă a partidului, formată din aproximativ 70 de mii de membri este gata să o susțină pe Violeta Ivanov în campania electorală.

„Toate structurile din teritoriu sunt gata pentru campania electorală. Cei peste 70 de mii de membri sunt gata să se avânte în această luptă pentru schimbarea Republicii Moldova. Aveți susținerea întregii echipe. Cetățenii Republicii Moldova își doresc cu adevărat schimbări”, a declarat el.

Violeta Ivanov a anunțat că, împreună cu echipa va merge în teritoriu pentru a discuta programul său electoral cu cetățenii.

„Așa cum am mai declarat, voi ajunge în fiecare localitate, în fiecare mahala și în fiecare casă. Acolo unde nu voi reuși eu, vor fi colegii mei, oameni onești, profesioniști, cu o bogată experiență în realizarea lucrurilor concrete în localitățile conduse de primarii echipei Partidului „ȘOR”, a spus ea.

La eveniment a participat întreaga fracțiune parlamentară a Partidului „ȘOR”.

Violeta Ivanov a intrat în politica mare în anul 2007, după o activitate intensă și bogată în structurile de stat. De 11 ani este deputată în Parlamentul țării și e autoare a peste 40 de legi. A exercitat funcțiile de viceministru și ministru al Mediului. În cariera sa, a reprezentat Republica Moldova în diverse organizații și instituții internaționale, inclusiv în Fondul Global de Mediu. Violeta Ivanov a făcut studii europene în domeniul diplomației ecologice. A atras investiții majore străine în proiecte de mediu. Este doctor în științe, autor și coautor a zeci de publicații științifice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata