NordNews
Avem ce spune

Violeta Ivanov: statul trebuie să cumpere de la agricultori roada anului viitor

Candidata Partidului „ȘOR” la președinție, Violeta Ivanov, consideră că statul trebuie să cumpere în avans de la agricultori roada anului viitor. Mai mult, Ivanov susține că statul trebuie să revină la practicile economiei planificate și să le propună agricultorilor să cultive cantitățile necesare de culturi pe care s-ar obliga să le cumpere. Statul ar face un gest de solidaritate și va deveni astfel un partener sigur. (P)

„Acum statul trebuie să vadă în agricultori parteneri de nădejde, iar o dovadă în acest sens este să le cumpere în avans roada pentru anul viitor. Astfel, statul trebuie să analizeze necesitățile de care are nevoie țara, după principiul economiei planificate, și în funcție de aceasta să le propună agricultorilor să cultive cantitățile necesare pe care se obligă să le cumpere”, a scris Violeta Ivanov pe pagina sa de Facebook (link).

Candidata Partidului „ȘOR” susține că statul trebuie să aibă o strategie pe termen lung și în cazul supraproducției de fructe și legume, iar construirea de fabrici, inclusiv de conserve ar fi soluția optimă.

„Așa cum spuneam zilele trecute, trebuie construite fabrici de prelucrare a materiei prime agricole, inclusiv fabrici de conserve, pentru a procesa fructele și legumele. Acesta este cel mai sigur mod ca fructele și legumele să nu se strice pe deal, dar să fie transformate în sucuri și alte conserve care să ajungă pe rafturi în UE și CSI, iar agricultorii să aibă garanția că produsul crescut de ei cu atâta trudă nu se va pierde”, a adăugat Violeta Ivanov.

Precizăm că Violeta Ivanov candidează la președinție din partea Partidului „ȘOR” cu programul „Moldova-2024” care prevede și un pachet de acțiuni pentru reanimarea sectorului agrar.

P.

Acest material nu reflectă politica editorială a redacției portalului de știri Nordnews.md.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata