Viorica Dăncilă ar fi acceptat să plece de la șefia PSD și își va anunța azi demisia! Ce i s-a oferit în schimb fostului premier

Viorica Dăncilă, care a pierdut alegerile pentru prezidențialele din România, și-ar putea anunța demisia de la șefia PSD, astăzi, la ședința Comitetului Executiv Național al PSD. De asemenea, potrivit presei române, vor fi ”debarcați” toți membrii Biroului Permanent.

Este vorba despre președintele executiv, secretarul general și vicepreședinții formațiunii.

În cazul în care președintele executiv Eugen Teodorovici și secretarul general Mihai Fifor vor refuza să își părăsească funcțiile, s-ar putea recurge la suspendarea lor din partid, sau chiar la excludere, conform unor surse citate de Antena 3.

În această situație, PSD ar urma să aibă o conducere colectivă interimară, în frunte cu Marcel Ciolacu, până la organizarea unui congres.

Sursa citată mai precizează că președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a avut luni seară discuții cu Viorica Dăncilă, în condițiile în care social-democrații încearcă să se regrupeze după eșecul de proporții înregistrat la alegerile prezidențiale. Ciolacu ar fi mers acasă la Dăncilă pentru a o convinge să demisioneze de la șefia PSD, pentru a fi înlocuită cu o conducere colectivă care ar urma să preia puterea în partid până la organizarea unui Congres. Surse politice precizează că în acest sens, șeful Camerei i-ar fi promis fostului premier un post de parlamentar în 2020 și conducerea organizației de femei a PSD.

SURSA: TV8.MD

leave a reply