NordNews
Avem ce spune

Virgil Botnaru // К‘аша-й армата (This is Army, baby) …  

Firește că voiam și eu odată (ca orice copil) să cresc mai repede mare și să mă duc la armată. Poate din cauza albumului soldățesc al tatei (taică-meu a fost marinar și s-a scăldat în câteva mări albastre), poate din cauza filmelor pe care le vedeam la tv, cu eroi bravi și eroine fidele, care-și așteptau alesul ani de zile, nu ca cele de mai încoace.
Mai apoi însă, dorința aceasta mi s-a mai potolit, după ce auzisem un caz pe care ni l-a povestit într-o seară de vară, la fântână, un verișor de-al unei colege de clasă.
Cică în satul lor o femeie văduvă a crescut singură un copil. Când i-a venit vremea, s-a dus flăcăul la armată, dar peste câteva luni s-a întors acasă… în sicriu. De scârbă, femeia a ajuns curând nebuna satului, fiind de jalea bătrânilor și de râsul copiilor fără minte.
Povestea asta m-a marcat pentru multă vreme, mai târziu, aveam să evoc situația într-un poem (metafizico-bahic): „la țară sâmbăta se pomenesc morții./ vinul curge în pahar ca un plâns în oglindă. […] setea mea e o văduvă șchioapă,/ un copil călcat de mașină,/ un flăcău ucis în armată”.
Cu vreo 10-15 ani în urmă, am privit un film despre un fost ostaș sovietic, care a trăit vreo douăzeci și ceva de ani în robie la casa unui patriot afgan. Cazuri din astea au fost multe, zice lumea… E normal, deci, să te întrebi: la ce-au trebuit toate astea? Atâtea destine mutilate pentru totdeauna…
După care mi-am zis că milităria nu e de mine (și în genere nu e un lucru bun, așa cred și până azi). Cât am fost student, nu am mers la catedra militară, după master am intrat imediat la doctorat pentru trei ani, până avea să împlinesc 27 („ca să nu mă ia la armată”, cum glumeau unii prieteni, având parțial dreptate).
Oricum, îi respect pe cei care „au slujît”, mulți prieteni de-ai mei se numără printre aceștia, le-am ascultat de nenumărate ori poveștile, iar atunci când se apropie de mine un soldat ca să ceară o țigară, îmi opresc mie una și-i dau tot pachetul lui. Așa se face, spun cei pățiți… E un semn de respect.
Să trăți!…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata