NordNews
Avem ce spune

Virgil Botnaru // «Передайте, пожалуйста!»

De luni până vineri, în fiecare dimineață, pe la opt fără un sfert, mă îmbulzesc în stație și dau nepoliticos din coate, ca să urc printre primii în microbuz. Mă așez pe un scaun lângă fereastră, să privesc tot drumul dincolo de geam, prefăcându-mă că nu văd pe niciuna dintre femeile care stau și vor sta în picioare. Întotdeauna același peisaj, cu blocuri fără balcoane, arțari scunzi, trotuare pline de mașini, parcate aiurea și oameni obosiți, deși ziua de muncă încă n-a început. O forfotă leneșă, ca o mustuială de struguri într-un butoi de stejar.
La radio se anunță și pentru azi vreme caniculară, total nepotrivită pentru un mijloc perfect de august.
Cu niște anișori în urmă, într-o zi ca asta, ne întâlnisem, olecă întâmplător, într-o gară. Și tot un microbuz ticsit avea să ne ducă într-o vacanță frumoasă, departe de privirile colegilor invidioși. Abia de schimbasem câteva vorbe până atunci. În zilele următoare însă, totul avea să fie altfel… Ambii înțelegeam că ne leagă ceva.. ființial… Cine știe pe unde o mai fi ea acum…(?)
O mână hotărâtă mă bate pe umăr. Întorc capul:
– Передайте, пожалуйста!
Iau bancnotele boțite de un leu și le transmit doamnei cu părul roșcat din fața mea.
…În vara aceea, ai mei îmi luaseră o bicicletă la mâna a doua, căreia aproape în fiecare zi i se spărgea roata din spate.
Într-o seară, i-am propus s-o plimb pe stadionul școlii. Acceptase, e drept că nu din prima. Pedalam harnic, voiam să-i arăt, atunci și acolo, cât sunt de puternic și de priceput la manevre. Frica ei copilărească îmi dădea curaj. La un moment, frâna a cedat și.. am căzut amândoi în iarbă…
Cineva mă ghiontește amabil:
– Передайте, пожалуйста!
Iau bancnota foșnitoare de zece lei și o transmit conștiincios mai departe, spre șofer.
…În ziua aceea s-a supărat serios pe mine. Și ea și taică-meu. Roata din față a bicicletei se făcu „opt”, iar el n-avea bani să-mi cumpere alta. Nici atunci, nici în anul următor…
Doamna din fața mea, cea cu părul roșcat, îmi dă un smoc de lei de unu.
– Передайте, пожалуйста!
…N-aveam de unde să știu că problemele mele nu sunt nici pe departe cele mai grozave… Cu toate că…
– Возьмите здачи!
…Uneori ni se pare că încercările la care suntem supuși sunt prea serioase pentru noi, totuși nu poți schimba un set de probleme pe altul… Unuia nu-i ajung 5000 de euro pentru apartament, sau o mașină nouă, iar altuia, în mahmureala lui cruntă, nu-i ajung 5 lei pentru o bere. Sunt chestii vitale, și într-un caz, și în al doilea…
O tânără machiată strident, cu căști roșii în urechi, îmi întinde cinci lei:
– Передайте, пожалуйста!
…Banii n-or să ne ajungă niciodată, nici măcar luna asta, chiar dacă părinții ne-au trimis și ei de la Moscova o „compensație”. Deci, încă o dată: 3000 pentru chirie, o mie și ceva pentru servicii comunale… prea multă lumină cheltuim!… Prea!… Apoi trebuie să mergem cu cel mic la medic, mai avem și o nuntă… De unde naiba să mai fac rost de vreo 5000, ca să scăpăm odată și de toate datoriile?…
Un bărbat  între două vârste, cu cămașa descheiată la primii doi nasturi, mă ia în seamă:
– Transmiteți aici, vă rog!
…Că uneori chiar nu mai știi ce să faci și încotro s-o apuci… Nici școala, nici Facultatea nu ne învață cum să trăim bine…
-Передаем!… Care încă nu s-a achitat  acolo!
Ce lume, Doamne, ce lume! Unii fură milioane, ba chiar miliarde, alții pățesc rușinea pentru trei lei amărâți.
-Mai repede, бабушка! Nu vezi că-i verde la semafor?
-Văd! Văd!
La radio tocmai a început un buletin de știri optimiste. Șoferul schimbă postul, găsește o muzicuță veselă și dă volumul mai tare.
…Să trăiască ei cu un salariu de mizerie! Ei și toți ai lor, luați împreună!
Hristoșii mamei lor de nemernici!, cum ar spune-o Malaiele…
– Hai, ребята, mai sus. Mai în fund…
…Că-ți vine să urli în gura mare, doar că din Parlament nu se aude…
– Передайте, пожалуйста!
 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata