Breaking News

Virgil Botnaru// „ Ai să mă prinzi la Moldova, nu aici…”  

Până am ajuns eu dintr-un capăt de Buiucani la gară, Marin cu nanu Andrei băuseră deja câte două beri și trei po pidiseat.

-Hai, băi, ce așa greu? Că doar n-am de gând să stau până mâine aici…

-E departe, pân’.. De ce nu m-ați sunat mai devreme? încercai eu să mă scuz.

Ne-am strâns mâinile și ne-am îmbrățișat ca între neamuri. Nu ne văzusem de vreo doi ani, dacă nu și mai bine.

Marin se întoarse spre barman și mai ceru trei beri, o sticlă de coniac și niște plăcinte la zacuscă. Nanu Andrei goli halba dintr-o înghițitură și mai aprinse o țigară.

-Măi, da’ ce căcaturi de țigări aici la Moldova. Eu când fumez un Marlboro la Irlanda, nici nu-l simt.

Suflă fumul în sus, tuși sec de câteva ori și se uită la mine:

-Și?… Povestește… cum viața? Ai tăi ce mai zic, sănătoși?

-Binișor, slavă Domnului.

-Cu lucru’ cum?

-Încetișor…

-Da, la Moldova îi greu tare. Mai stau și eu vreo două săptămâni și-o șterg înapoi. Acolo altfel trăiește lumea. Tu ț-ai făcut românu?

-Pașaportul? Încă nu…

-Da’ ce-aștepți? Dacă-l avei, te luam amu cu mine… Lucrai un an și scăpai de datorii…

Nanu Andrei, fratele mai mare al mamei, are o filosofie de viață aparte. Poate din cauză că, pe când avea numai 13 ani, bunelul Vasile a murit, și nanu, care era cel mai mare dintre frați, a rămas bărbat în casă și a muncit ca s-o ajute pe bunica să-i crească pe ceilalți.

Copiii lui, adică verișorii mei, n-au făcut niciunul studii – Irina s-a măritat la 17 ani, Anișoara la 19, iar Igor se ducea cu taică-su la Moscova, de cum a terminat școala. Acum e-n Irlanda și el. Pe când verișorii mei aveau deja casă, copii, nănași, cumătri, eu încă rodeam pantalonii de scaunele universității și ceream bani de la ai mei, lucru care, în viziunea lui Nanu Andrei, e de râsul vrăbiilor. Pentru el, învățătura e o pierdere de timp, bună numai pentru cei care nu vor să muncească, să facă bani și să obțină ceva în viață.

-Îi povesteam lui Marin cum facem noi bani la Irlanda, începu el.

Barmanul aduse berile, deschise sticla de coniac și turnă în pahare. Am ciocnit și am dat peste cap tăria caldă.

-De vreun an, m-am mutat, amu lucrez la un measocombinat, reluă el povestea. Și irlandezii au înțeles că nimeni, nici o nație nu lucrează așa de bine ca moldovenii. Suntem vreo 20 de moldoveni la fabrica ceea.

Am luat o țigară din pachetul lui și mi-am aprins-o.

-Când am venit, am stat cuminte vreo două luni, pân’ au înțeles băieții că-s de condiție și mi-au arătat cum se trăiește. Pe lângă zarplată, îmi fac și pentru mine. Și de mâncare am întotdeauna ceva bunișor.

Marin a umplut paharele, am ciocit și am băut.

-Un șold de porc, jambon cum îi zic românii, costă în magazin vreo 50 de euro. Noi acolo cu băieții îl dăm cu 15-20, da’ e proaspăt.

-Cum îl dați, cui? l-am întrebat eu.

-Tot la moldoveni de-ai noștri. Ne înțelegem și ei ne așteaptă pe undeva pe lângă fabrică. Avem noi un locușor știut.

-Adică furați sau cum? îl întrebai.

-Da, băi finule. De unde lucrezi, de acolo te hrănești. Numai că tu, cu hârtiile tale, nu umpli stomacul.

Nanu Andrei știe să lovească acolo unde te doare mai tare.

-Mai în scurt, noi lucrăm în halate, cu beretă de accea pe cap, înțelegi tu. Pândim momentul și băgăm sub haină un șold, aranjăm halatul bine, să nu se vadă și vpereot.

-Și nu vă temeți c-o să vă prindă?

-Ei, noi de-amu știm unde stă paznicul și cum să mergem pe sub camere. Douăzeci de secunde e întoarsă într-o parte, pe urmă, iar douăzeci, în alta. În astea douăzeci de secunde trecem. Da’ sunt și locuri unde trebuie să mergi aplecat, să nu te vadă.

-Serios?

-Când unu se duce „în reis”, noi, ceilalți, lucrăm pentru dânsul. Și dacă întreabă cineva, spunem că s-a dus la baie.

-Și nu v-au prins niciodată?

-Apoi, venise unul de pe la Șoldănești și tare-i plăcuse schema asta. Ca tot moldovanul, a vrut tot deodată. Eu îi spunem: „Ăi Borea, și, porcu șela îi madavușcă, are opt chișioare? Mai lasă ș tu pi mâni”. L-au prins și l-au dat afară. După asta, cei de la fabrică s-au gândit să ia paznici moldoveni, că numai un moldovan poate să-l prindă pe altul.

-Și?

-Și a venit unul de pe la sud. Într-o zi ne-a pândit el și-a văzut cum băgam șoldul sub halat. L-am luat cu băieții într-o parte și i-am ars vreo două la bot: „Băi puță, la Moldova ai să ma prinzi, aiși șăz cuminșior c-apu nu mai vez copchiii”… Și s-a calmat, câteodată îi facem și lui ba un șold, ba niște costițe. Iaca așa, finule, trăiește lumea, nu cum scrie în cărțile voastre.

Marin turnă ce mai rămăsese în sticlă, nanu Andrei se uită la ceas.

-Hai să terminăm ce-o mai rămas și-am plecat, că autobuzul nu te-așteaptă. Las’ c-am să-ți mai povestesc eu. Am atâtea, că poți să scrii un roman…

 

(va urma)

leave a reply