Virgil Botnaru // Câteva reflecții la ziua de azi

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sincer, nu știu ce-ar zice alții, dar eu cred că cel mai greu în ziua de azi e să fii mulțumit de ceea ce ai, chiar și atunci când te uiți cu invidie peste gardul de cărămidă albă al vecinului. Firește, e foarte OK să vrei mai mult, să faci totul pentru a obține ce vrei și să fii fericit, măcar o vreme, după aceea. Or, omul e o ființă care se plictisește repede, vrea mereu altceva, apoi, cu totul altceva și uneori, nici chiar el nu se mai recunoaște (pe sine).

 

Bunăoară eu (dacă-mi permiteți)…

 

La zece ani, visam: Să găsesc în podul casei noastre o comoară.

Să-mi fie părinții sănătoși.

Să nu mă mai duc luni dimineața la școală.

Să înțeleg tot ce citeam.

Să scriu o carte grozavă.

Să port barbă și ochelari.

 

Regretam numai faptul că aveam abia 10 ani. Doream să mă fac cât mai repede mare.

 

Apoi, la douăzeci, tare voiam: Să termin odată facultatea.

Să-mi cumpere ai mei un laptop.

Să scriu o carte grozavă.

Să am o groază de bani.

Să fiu celebru.

Să am, la treizeci de ani, un băiat pe lume Lucian și o soție pe nume Daniela.

Să trăiesc fericit toată viața la Bălți.

 

N-avem deloc regrete. La 20, viața cea frumoasă și adevărată abia începe.

 

Acum însă am. Doar câteva:

Că n-am/ nu m-am învățat să-mi placă matematica. Mi-ar fi prins bine!

Că n-am urmat poate altă facultate, să obțin altă meserie, cu care să pot merge oriunde.

Că nu am debutat în literatură doi ani mai tîrziu.

Că oamenii pleacă, pe-un capăt, din țara asta.

Că am înțeles niște lucruri elementare mult mai târziu decât ar fi trebuit.

Că am deja 30.

Că n-am ajuns încă acolo unde voiam, la 20.

Că uneori mă apuc să dau și altora sfaturi proaste.

Că nu-mi fac planuri, iar atunci când, totuși, le fac, arareori îmi ies, așa cum speram eu să iasă…

Că (puncte-puncte, puncte-puncte).

Adică, se adună vreo două…

 

Dar, dacă stau acum să mă gândesc bine, ce rost au ele, întrucât, așa cum zic autorii vestiți de cărți motivaționale, niciodată nu-i târziu?…

 

Și un P. S. „Ce se întâmplă cu regretul când toate gândurile se concentrează asupra unui punct? m-a întrebat, într-o seară. Am mers în curte, am rupt o frunză de nuc, am făcut focul şi-am aruncat frunza în foc – s-a înnegrit treptat, s-a strâns în ea ca un copil în burta mamei. Ei bine, asta se întâmplă cu regretul.” (Dan Ciupureanu, Omar şi diavolii, Iași: Polirom, 2017. p. 38.)

 

__________

*Nota redacției: Colegul nostru, Virgil Botnaru, împlinește astăzi frumoasa vârstă de treizeci de ani. Îi urăm multă sănătate, inspirație și frumoase realizări!

leave a reply