NordNews
Avem ce spune

Virgil Botnaru// Drumurile care duc înapoi…

Era odată un drum. Și drumul acela avea grijă de oameni, să nu se rătăcească în calea lor și le era prieten. Dar, după o vreme, oamenii au început să uite de dînsul, și atunci drumul a dispărut, s-a dus și el undeva, și călătorii nu l-au mai găsit unde-l știau. Așa spune o poveste africană.

Recent, am fost pe acasă, la părinți și am mers într-o zi cu tata să vedem via, livada, dealurile copilăriei mele. Mare mi-a fost mirarea că n-am mai (re)găsit, la propriu, drumurile de altă dată. În locul lor, buruieni și mărăcini înalți, se vede că ani de zile n-a mai călcat pe acolo picior de om și roată de căruță.
Nu mai sînt acolo unde le știam și cărările ce duceau spre pădure, au coborît în luturi mai adînci izvoarele lîngă care se întîlneau oamenii, vara, la coasă.
În altă zi, am trecut prin satul vecin și am luat-o pe scurtătură pe o uliță, unde locuia cândva o fată, care-mi era dragă. Într-o duminică, am mers la ea cu un prieten cu bicicletele, dar ne-au pus pe fugă baistrucii locului și am scăpat ca prin minune de o chelfăneală bună.
Văzînd, peste cincisprezece ani, acele locuri, aveam impresia că totul era dintr-o altă poveste. Drumul, mahalaua, gardurile și porțile erau de nerecunoscut. Steinbeck, pare-mi-se, zicea: „să nu te întorci niciodată acolo unde ți-a fost bine”. Acum înțeleg ce avea în vedere.
Drumurile copilăriei noastre, care ne promiteau atâtea, drumurile pe care am pornit în mica noastră lume mare duc acum spre neunde…  Pentru că nu mai sînt…
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata