NordNews
Avem ce spune

Virgil Botnaru // Hramuri ca „la Moldova”

Astăzi, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, în multe localități din țărișoara noastră se sărbătorește hramul satului/ orașului, ultimul din (acest) an. De regulă, în asemenea zile, programul e simplu, rânduit prin tradiție de ani, dacă nu chiar de secole: mai întâi stăm la masă, mâncâm și bem pe săturate, apreciind, cum se cuvine, bucatele și băutura, lăudându-ne apoi odraslele, pomenindu-i pe cei trecuți și trimițând celor vii, dar absenți la masă,  „un sughiț bun și la cei care nu-s cu noi”, apoi mai ieșim prin sat, „la joc”, unde neapărat se va isca vreo bătaie… Că, de, e sărbătoare, iar la moldoveni, lucru știut, nu există bucurie multă fără durere destulă.
Că, de fapt, această sărbătoare presupune altceva, nu prea știm, sau ne prefacem că am uitat. Or, dacă trebuie, noi și de Paște, și de Crăciun, și de Bobotează etc. ne îmbătăm și căutăm (anume atunci!) să (re)stabilim ordinea mondială în mahalaua noastră, în loc să ne cinstim sfinții și părinții…
Cât am fost student, îmi plăcea să merg la hramuri, mă rog, era de vină sângele fierbinte al tinereții, naiv ca o apă neîncepută. Iar apoi, cu câtă nostalgie ne aminteam de acele mese copioase, mai ales atunci când rămâneam fără bani și nu aveam în frigider decât două plăcinte cu bostan și o bucată de slănină.
Firește, există un farmec al acestei/ acestor sărbători, când ne întâlnim cu prietenii, cu rudele, cu foștii colegi de clasă și ne amintim de momentele frumoase de cândva.
Pentru asta chiar merită să ciocnim o cinzeacă.
După care, dacă și dacă o să vrem, cu tot dinadinsul, să ne batem, n-avem decât s-o facem… cu bulgări de zăpadă, ca în copilărie…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata