Virgil Botnaru // Iarăși și iarăși despre ai noștri tineri fără minte

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Să nu crezi cumva, iubite cetitoriu, că n-am fost și eu, la timpul meu, un copil năzbâtios și fără minte. Recunosc, cu rușinea cuvenită, că am furat cireșe, pepeni, caise, căpșuni etc., că n-am fost întotdeauna cel mai ascultător dintre pământeni, că uneori „am răspuns și eu înapoi”, cum se zice la Bobletici, cu neîngăduită obrăznicie, dând de înțeles că știu cel mai bine când și ce anume trebuie să fac.

Totuși, vreau să cred că generația noastră avea ceva bun simț, spre deosebire de alții, mai tinerei.

Or, vreau să spun că, dacă babe frumoase (cu milioane în conturi sau fără) mai găsești în ziua de azi, atunci copii cuminți, alături de care să-ți faci un selfie, „pentru eternitate”, nu afli chiar peste tot. Cu atât mai mult, niște adolescenți, cărora hormonii le „dau în clocot”.

Chiar ieri, cineva a postat pe internet un video, de unde toată nația a văzut și înțeles până unde poate ajunge nemulțumirea unor tinere, frumoase la trup, puține la minte, în plin război cu toată lumea. Incidentul a avut loc ziua în amiaza mare, într-un troleibuz din Chișinău. Din imagini se vede și se aude clar cum fetele îi înjură spumos pe ceilalți pasageri, fără nicio jenă, iar când o doamnă (demnă de admirație!) a încercat să le calmeze, una dintre fete a sărit la bătaie. Până azi la prânz, filmulețul a acumulat aproape nouă sute de mii de vizualizări pe youtube. Ce mai vorbă, în sfîrșit, avem și noi ce arăta lumii întregi!

 

Probabil, orice comentariu e de prisos. M-aș mira dacă s-ar apuca vreunul, mai luminat la minte, să găsească o justificare sănătoasă pentru un asemenea comportament denivelat. Dar, cine știe? În țara asta plină de minuni, nu ne mai șochează nimic…

 

Cei care „au prins” alte vremuri ne spun adesea, dojenitor, că nu s-a mai văzut așa tineret obraznic, ca cel din ziua de azi. În paranteză fie spus, dacă-i iei oleacă „la bani mărunți”, recunosc ei că se făceau și mai înainte unele lucruri necuviincioase, și nu întotdeauna cu lumina stinsă/ obloanele trase… Bine, de făcut, (se) făceau, dar nu se prea „auzeau așa, ca acum”. N-aveau facebook, unde să se laude.

Dacă astăzi e, cu adevărat, incomparabil mai grav ca altădată, e pentru că trăim deja (în) alte vremuri putrede, tovarăși! Adică am (in)evoluat, între timp, și la acest capitol…

Mă întreb câteodată: unde vom ajunge cu o asemenea societate? Ce șanse (reale) au copiii noștri să făurească un viitor, să se bucure de o viață (mai) bună, într-o lume (mai) bună, și, oriunde în lume s-ar duce, să fie mândri de Patria lor?

Chiar nu știu…

Și, când mă apucă asemenea supărări de-o zi, îmi zic, resemnat, ca baciul moldovean din Miorița: „Țara asta nenorocită își merită conducătorii!”

Tare m-aș bucura să n-am (absolut deloc!) dreptate…

leave a reply