Virgil Botnaru// La biserică se adună toate minciunile din sat

Deși nu sunt un om fără Dumnezeu, arareori merg la Sfânta Biserică. Recunosc. Nu am destulă voință și caracter să țin posturile, în zilele de duminică îmi place să dorm până pe la 10 etc. etc., dar, cu toate acestea, îmi mai amintesc uneori să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că sunt sănătos, că-mi poartă de grijă și mă rog pentru binele oamenilor dragi mie și binele tuturor, deopotrivă. Cred și eu că Dumnezeu nu e în cer, nici pe pământ, Dumnezeu e-n inima noastră (Eminescu), așa cum cred că Dumnezeu e ceea ce face omul cu timpul lui liber (Dostoievski). Prin urmare, oriunde am fi, Dumnezeu este (sau trebuie să fie) cu noi.

De câte ori (puține, prea puține!) am fost la biserică, am simțit că sunt, parcă, alt om, dar și am trăit, probabil ca mulți dintre domniile voastre, o dezamăgire cauzată de prea multa implicare a celor lumești în ceea ce înseamnă dialogul sufletului cu Divinitatea.

Câți dintre voi nu ați simțit privirile pironite ale vreunei bunicuțe cuvioase, atentă la felul când și cum faci semnul crucii, care icoană ai sărutat și pe care ați ignorat-o, cât ați stat în genunchi, câte lumânări ați cumpărat, ce-ai dat de pomană și așa mai departe (?). Firește, există niște reguli, canoane etc. ce trebuie respectate, dar necunoașterea lor, mie, unuia nu mi se pare un păcat atât de grav.

Iar pe urmă, după slujbă, când se duc acasă, femeile din cor sau din cele care asistă, duminică de duminică, la Sfânta Liturghie, mai bârfesc, ca-ntre femei, despre multe și de toate – care și cu ce era îmbrăcat, când ultima oară a mai fost la biserică, ce mai face, cu cine din mahala s-a certat și din care pricină, de la cine a împrumutat bani și zice-se că a uitat să i-i dea înapoi, ce-l doare, de când, ce i-ar mai trebui, de la cine s-a dus să ceară ș.a.m.d., ș.a.m.d. Toate minciunile satului se adună la biserică. Iar asta firește că discreditează și mai mult autoritatea unei instituții în care (încă) au încredere majoritatea moldovenilor.

Până la urmă, fiecare crede în felul său, se roagă în felul său, are o relație aparte cu Dumnezeu și se îngrijește, așa cum crede el de cuviință, de sufletul lui.

Îmi și imaginez cum, la Judecata de Apoi, stă Sfântul Petre cu catastiful păcatelor noastre, secundat de câteva bătrânele, care, din când în când, îi mai amintesc unele greșeli de demult și de departe, pe care noi le-am dat uitării. Așa că, vă rog, fiți cu băgare de seamă – ce mâncați, cum vorbiți, ce purtați, cum vă purtați, ce doriți, cum gândiți și tot așa.

Cu Doamne ajută!…

leave a reply