Săptămîna trecută, în drum spre Bălți, de la Chișinău, ne-am oprit să cumpărăm niște struguri de la un omulean care își vindea marfa pe marginea traseului.
-Aste la 12 lei, din lada asta e la 15 și de dincoace e 18. De care doriți? ne-a întrebat omul.
Am gustat cîteva bobițe odihnite, străbătute de vinișoare subțiri.
-Dați-ne, vă rog, vreo două-trei kilograme din lada asta, dar să le puneți în două pungi, separat…
-E din Israel? încercai eu să glumesc.
-Ei, hai că mă superi… Mergi amu cu mine și vezi de unde o iau. O sută de metri mai la vale e via mea… De dimineață mă duc și culeg, apoi vin aici, sortez strugurii în lăzi și aștept cumpărătorii.
-Vă țin minte. De mulți ani stați aici…
-Sînt-sînt… Păi, cum să faci un ban la țară? Noroc de via asta… Feciorul meu mai mic e în Franța. Și-mi zice: „Tată, au și aici podgorii, și vinuri bune, da’ poamă gustoasă ca la noi, la Călărași, nu găsești…”
La fundul lăzii, pe o bucată de ziar boțit, zâmbetul luminos al președintelui. Am scos telefonul din buzanar și am făcut cîteva poze.
-Ehei, câți mi-au fotografiat lăzile astea. Și de prin Italia, și niște nemți care au trecut într-o zi pe aici.
-Ei, mie altceva mi-a atras atenția…
-Aaa, gazătul? Mi le-o dat și mie să fac „aghitație”, da’ eu le-am pus la poamă. Dă-i în mama dracului, patru ani n-a venit nimeni să vadă cum trăiesc și acuma și-au amintit…
În mai puțin de două luni, avem alegeri prezidențiale. Deși Igor Dodon nu și-a anunțat încă (oficial!) candidatura, trepădușii lui de mult umblă pe la porțile oamenilor. Unii de voie, alții de nevoie. Au un post de muncă și se tem să nu-l piardă. „De-atîta” că PSRM-ul și-a pus „ciolovecii” peste tot și „Cui nu-i place – do svidania!”.
Luați gazătul, dacă tare vă trebuie. Faceți focul. Puneți-le la poamă. Numai nu faceți țigări din ele sau – Doamne ferește! – nu le citiți.
Să sperăm că există viață și după (aceste) alegeri.
Ura!
