NordNews
Avem ce spune

Virgil Botnaru// Școala pandemiei

Când eram copil, elev la școala din sat, vacanțele de vară erau altfel decât la alții. Când îmi spunea vărul meu de la oraș că nu și-a mai văzut unii colegi de clasă de la ultimul sunet, mi se părea ceva ireal. Or, eu mă întâlneam cam în fiecare zi cu ai mei, cu Diana și Ina eram vecini și le vedeam trebăluind de dimineață prin grădină, cu Anatol jucam seara fotbal, iar prin curtea școlii treceam în fiecare zi, ca să scurtez drumul până la magazin sau unde-mi trebuia. La tabără rar cine mergea, ne erau de ajuns iazul, pădurea sau rudele de prin satele vecine.
Și pe învățători îi vedeam cam în fiecare zi, ba muncind pe deal sau în grădină, ba stând de vorbă cu oamenii, seara, la cireadă. Voiam tare la școală, ca toți copiii, când eram mai mici, încoace însă așteptam 1 septembrie mai mult ca să scăpăm de muncile zilnice.
De când cu pandemia asta care ne-a ținut o vreme închiși în casă și a băgat atâta spaimă în noi, copiii au necazul lor. Din martie, școala, adică învățământul a trecut în regim online și încă nu e clar cum o să fie mai departe, că mâine-poimâine e septembrie. Dar lecțiile online sunt precum sarea în ochi, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Copiii s-au săturat de stat acasă și vor la școală. Pe bune, vor. Le lipsește socializarea, le e dor să se vadă cu prietenii, le e dor de școală, de profesori… Frumos.
Eu, ca mulți alții, sper că pandemia asta o să ne dea câteva lecții. Cei maturi, părinții își vor schimba atitudinea față de profesori și vor aprecia cum se cuvine munca acestora, iar copiii vor învăța să prețuiască momentele petrecute alături de prieteni și se vor bucura – ca niște copii, cum altfel? – că pot merge iarăși la școală.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata