Virgil Botnaru // Statistică vs durere  

Zi de zi vedem la tv tot felul de atrocități, care se întâmplă atât pe la noi, dar și în lumea întreagă – atentate, proteste violente, omoruri, accidente cumplite etc. Cu ce ocazii ar trebui să vedem toate astea, nu știu exact, cert e că asemenea știri, în loc să ne cultive empatie față de durerile aproapelui nostru, să ne provoace compasiune, dimpotrivă, ne fac să umblăm la telecomandă. Simțul/ simțurile noastre sunt deja tocite de atâta rău ce se petrece în jur, unde mai pui că producătorii de pe la majoritatea televiziunilor dau pe post asemenea orori, pentru că ele aduc audiență. Ce mai vorbă, e mare gramatică și concurența asta media, în condițiile sălbatice ale economiei de piață!…

Ne plac știrile în care sunt prezentați oameni aflați în impas, care nu se plâng, ci fac ce pot și cum pot, ca să(-și) depășească trista/ tristele condiții și să facă față (onorabil!) nevoilor. Asemenea oameni sunt un exemplu pentru noi toți, de la cei care nu fac nimic și așteaptă ajutoare de la primărie până la adolescenții rebeli în prostia lor, în stare să omoare la beție un om și să facă apoi selfie cu cadavrul însângerat.

Nu demult, a apărut pe rețele de socializare un filmuleț cu un bătrân, care era la pământ și scuipa sânge, undeva în curtea Spitalului de Urgență. Nu știu, dacă tânărului, care a filmat, i-a trecut prin cap să intervină cumva, ca să-l ajute pe bătrânul amărât, cert e că a trebuit mai întâi să filmeze scena, ca s-o posteze, și apoi să se bucure de… celebritate. Nu-l condamn pentru acest gest (oarecum nesăbuit), e cazul să semnalăm orice abatere de la normalitate, să punem la peretele infamiei nereușitele strigătoare la cer, dar, totodată, n-ar fi oare mai corect să ne și implicăm, nu doar să dăm vina pe soartă și pe autorități?…

S-o facem, deci, acum, și în fiecare zi de acum încolo, or, am intrat cu bine (parcă) într-un nou an, an în care n-ar fi rău să trăim frumos, cu gânduri (și mai ales fapte!) bune…

leave a reply