Virgil Botnaru// Toamnele de altă dată

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pentru elevii și studenții de altă dată, toamnele începeau oleacă altfel decât acum. Învățătura mai era lăsată deoparte, căci toți erau implicați în muncile agricole de sezon, cum ar fi strânsul roadei. Grupe întregi de studenți erau trimise, pentru câteva luni, în provincie, ca să-i ajute pe colhoznicii harnici să împlinească toate planurile, ba chiar să le depășească. Alteori, studenții erau trimiși și la fabricile de conserve că trebuia lumea din Uniunea Sovietică să mănânce  murături și compoturi.

Și elevii de la sate erau solicitați în această privință. Bineînțeles că erau remunerați pentru munca pe care o făceau, fiind plătiți în funcție de entuziasmul și hărnicia de care dădeau dovadă. Se zice că încă de pe atunci coordinatorul de până mai ieri al nației, Vladimir Plahotniuc își demonstra capacitățile de strateg – „coopta” vreo doi colegi care-l ajutau să umple cât mai multe lăzi, iar din banii pe care-i primea le dădea ceva și lor. N-avem de unde să știm ce și cât li se cuvenea, dar se vede că i-a plăcut dintotdeauna să fie printre primii și să câștige bani frăierindu-i pe alții.

Am fost și noi o dată, cu toată clasa, la cules poamă, când colhozul din satul nostru își trăia ultimii ani de viață veselă. Nu cred că m-am remarcat prin te miri ce hărnicie, or, ai mei nu mă prea puneau la treabă, bucurându-se că fiul lor se trage la carte și mai bine citește o cărțulie decât să sape în grădină „cât să se tăvălească un câine”.

Acum, câteodată, parcă mă apucă câte-un dor de glasul pământului

Între timp, tehnica și tehnologiile au evoluat, mașinile și mașinăriile de azi fac bine munca a zeci și chiar sute de oameni, care, de la o vreme, s-au cam înlenit. Cei care locuiesc sau au rude la țară știu cât de greu e să găsești azi un om pe care să-l înnăimești și să rămâi cu inima împăcată. Așa că bieții oameni se mai ajută între ei, cei care au cu cine…

Căci pe an ce trece, satele noastre rămân tot mai pustii, iar viile, livezile, câmpurile se sufocă în paragină. Mă rog, alte sunt vremurile și-mi pare că și oamenii altfel sunt…

 

leave a reply