Nu știu alții cum sunt, dar eu, unul, în ultima vreme am tot mai des convingerea că ne-am întors în anii ’90, când se temeau oamenii să dormă în casă, dar și să iasă din casă. Cred că mai țineți minte…
Acum, ca și atunci, puterea e în mâinile celor mai mari bandiți, tot ca și atunci se fură, tot ca și atunci sunt uciși bătrânii în case, pentru câteva mii, sau numai câteva sute de lei.
Tot ca și atunci lumea nu vede un viitor în țara asta, ca și atunci pleacă tinerii pe un capăt, ca și atunci suntem plini de datorii și săraci lipiți pământului…
Ca și atunci totul e scump, ca și atunci salariile și pensiile nu ne ajung pentru nimic, dar, tot ca și atunci o duc mai bine cei puși pe rele…
Ca și atunci apar la toate colțurile magazine de care vrei, ca și atunci poți amaneta orice, nu doar aurul, da’ până și unelete electrice sau ce mai ai la suflet.
Tot ca și atunci poliția îi apără pe hoți, tot ca și atunci te temi să ieși seara până la magazin, tot ca și atunci auzi că dispar oameni, așa, nitam-nisam, tot ca și atunci copiii sunt de vânzare…
Acum, ca și atunci, cu bani rezolvi tot, iar dacă n-ai nici nu se uită nimeni la tine.
Și întocmai, ca și atunci parcă, nimic nu mai are rost în partea asta de lume.
A mai rămas să ne stingă lumina…
Da’mi pare că și așa, cu becuri pe toți stâlpii din Orhei și Jora de jos, e mare întuneric în țară…
