NordNews
Avem ce spune

Virgil Botnaru // Un veac de… identitate

Marea Unire de la 1918 a fost, bineînțeles, o lecție prin care Istoria ne-a demonstrat că se poate, doar că tot ea, Istoria, ne-a dat ulterior de înțeles că doar înfăptuirea unui Ideal (fie el și unul Național) nu este suficient(ă) pentru dăinuirea lui.
[Să fi fost o probă de maturitate, prin care curajul autorităților de la București a pălit în fața poftelor unui Imperiu, cum a fost URSS, cine știe?…]
Supuși apoi „terorii istoriei”, cum o numea Mircea Eliade, românii din dreapta și din stânga Prutului (dar și cei din Bucovina și sudul Basarabiei, teritorii ce aparțin acum Ucrainei), după un nemilos proces de deznaționalizare, care a durat aproape jumătate de secol, au acum alte griji, altele decât idealurile naționale și cinstirea lor ferventă.
Nu mai au/ avem un cult al memoriei, ca „referinţă la trecut” (în accepția lui Jan Assmann), cea care cultivă membrilor unei societăți o anumită conștiință istorică. Fiindcă tot ne vedem viitorul în marea familie europeană, ar fi poate cazul să tragem cu ochiul pe la occidentali  și să împrumutăm ceva din atitudinea lor față de trecut, „atât de mare în fapte și oameni”.
Recent, am văzut cu toții cum a fost sărbătorit, la Paris, o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Am văzut, deci, fie și la tv, atitudinea vesticilor față de istorie.
Germanii sărbătoresc cu mare fast Ziua căderii zidului de la Berlin, pentru ei istoria e o carte de învățătură, cu ale ei bune sau mai puțin bune (erori pe care nemții nu încetează să le desconsidere. Că rușii, o știm deja, nu prea obișnuiesc să-și pună cenușă pe cap pentru ororile comise cândva, nu demult.)
Cum suntem însă noi, românii, acum, în anul Centenarului?
Patriotismul nostru e doar unul de ordin afectiv (dacă este!) și mai puțin de domeniul acțiunii/ acțiunilor. Excludem, firește, din ecuație „patriotismul de serviciu”.
Sunt lăudabile intențiile unor oameni de a parcurge pe jos distanța de la Chișinău (/ Bălți) spre Alba-Iulia, de a planta o sută de arbori pe ambele maluri ale Prutului, precum și alte asemenea gesturi. Dar ele par mai degrabă dovada faptului că există, totuși, o conștiință patriotică (firavă, ce-i drept), neintinată după atâta rusificare.
Prin urmare, cu atât mai mult anul Centenarului ar trebui să aibă o mai mare importanță pentru Basarabia și basarabeni.
Firește, România a investit (și continuă s-o facă) în proiecte culturale, în educație și în alte domenii importante pentru Republica Moldova. Iar basarabenii trebuie să înțeleagă că doar împreună cu România au o șansă în viitor. Când vor înțelege asta, când nu vor mai și vota pentru un președinte pro-moscovit, lucrurile se vor mișca în direcția corectă.
Dar, din câte se pare, până atunci va curge încă multă apă la vale pe Prut.
 
 
Virgil Botnaru

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata