
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi refuză să dea declarații și pledează nevinovat. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție care a venit cu mai multe detalii legate de reținerea sa. Astfel, omului de afaceri reținut în Ucraina i s-a adus la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire imediat după ce a fost reținut și se află acum în izolatorul de la CNA, scrie replicamedia.md
Într-un comunicat de presă, Procuratura spune că „a identificat și aplicat, cu suportul ARBI a CNA, sechestre în sumă totală de aproximativ 26 milioane MDL, inclusiv bunuri imobile, cote-părți în capitalul social al unor companii, și mijloace bănești” și faptele care i se incriminează sunt investigate în cadrul cauzei penale intitulate sugestiv „Frauda Bancară”.
„Faptele incriminate constituie activități realizate de către un grup de persoane în toamna anului 2014. Utilizând acte fictive și informații false, persoanele au determinat încheierea cu Banca de Economii SA a unui contract de investiții sub falsul motiv de reconstrucție și reparație a unui nou sediu pentru bancă. În temeiul acestui contract, banca a transferat circa 32 milioane MDL unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia. Circa 6 milioane MDL au fost restituiți către Banca de Economii SA în proces de lichidare în 2015, rezultând un prejudiciu total de circa 26 milioane MDL. În mare parte, banii sustrași prin escrocherie și spălare de bani au fost utilizați pentru cheltuieli personale, procurarea unor bunuri imobile și automobile, precum și investirea în alte afaceri”, se arată în comunicatul PA.
Procurorii susțin că faptele incriminate lui Andronachi au tangență cu cazul Vladimir Plahotniuc. „O parte din suma de bani obținuți prin aceeași schemă au fost utilizați pentru procurarea de către Vladimir Plahotniuc a unui avion”, se mai arată în comunicat.
În context, procurorii au oferit detalii despre dosarul cu genericul „Frauda bancară”.
„Investigațiile în această cauză vizează fapte infracționale săvârșite de către mai multe grupuri criminale organizate parte a unei organizații criminale, în perioada anilor 2010-2015, la cauza penală de bază fiind conexate mai multe cauze.”
La moment, peste 60 de persoane au statut de învinuit.
La moment în cauza penală Frauda Bancară, Procuratura Anticorupție, inclusiv cu suportul ARBI, a aplicat sechestre pe active în valoare de circa 6,4 miliarde MDL, inclusiv în afara Republicii Moldova, pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca rezultat al realizării Fraudei.
În perioada anilor 2020-2022, procurorii au terminat urmărirea penală în 9 cauze penale, și 8 din acestea au fost trimise în instanța de judecată, 15 persoane avînd statut de inculpat (un deputat, un ex-guvernator, un ex-viceguvernator, și un șef de departament din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, ex-președintele interimar al Băncii de Economii, ex-președintele interimar al BC ”Banca Socială”, ex-președintele BC ”Unibank” SA, doi contabili, și alte persoane).
Materialele probatorii și actele procedurale transmise instanțelor de judecată în aceste cauze penale însumează circa 108 000 file, precum și informații electronice, iar rechizitoriile peste 3 000 file.
Procuratura Anticorupție va informa periodic societatea despre rezultatele investigării în limita în care aceasta nu va dăuna procesului penal sau nu va afecta prezumția de nevinovăție a persoanelor acuzate”, se mai arată în comunicat.
Amintim că miercuri dimineața, 2 noiembrie, fostul deputat Vladimir Andronachi, un aliat al fostului lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost reținut de autoritățile moldovenești la intrarea în Republica Moldova din partea Ucrainei. Potrivit Poliției, acesta a fost reținut pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere a frontierei „Criva- Mamalîga”.
Anterior, la 23 august, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a dispus aplicarea sechestrului pe Hotelul „Național” în dosarul denumit generic „Metalferos” în care fostul deputat, Vladimir Andronachi este investigat.
La 8 iulie, apropiatul ex-liderului PDM Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi – bănuit de spălare de bani în dosarul „Metalferos”, cercetat penal în dosarul „frauda bancară”, dar și fiind capul grupului criminal organizat în schema de deposedare a statului de sediul Consulatului Moldovei în orașul Odesa din Ucraina, în cadrul dosarului dat fiind anchetat și fostul prim-ministru Pavel Filip, a fost anunțat în căutare internațională prin canalele INTERPOL pentru arestare și extrădare.
Vladimir Andronachi era unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Vladimir Plahotniuc, acesta fiind responsabil de schemele din energie sau de la Metalferos. Iar în luna aprilie curent, Vladimir Andronachi a primat mandat de arest pe un termen de 30 de zile în dosarul „Metalferos”. Tot pe acest dosar, la începutul lunii noiembrie, Plahotniuc a fost pus sub învinuire, fiind învinuit pe trei capete de acuzare.
În septembrie 2021, procurorii Anticorupție și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au efectuat mai multe percheziții la domiciliul fostului deputat democrat Vladimir Andronachi și în alte două locații, de unde au ridicat mai multe obiecte relevante pentru anchetă.
Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul dosarului „frauda bancară”.
Un alt dosar în care Andronachi este implicat este cazul tentativei de deposedare a statului de sediul Consulatului Moldovei în orașul Odesa din Ucraina, în care face parte și fostul prim-ministru Pavel Filip și o persoană din anturajul „Grupului Andronachi”. Procurorii PCCOCS au demarat în dimineața zilei de 6 mai curent cu percheziții la domiciliullui Pavel Filip, precum și la mai mulți membri activi ai „grupului criminal organizat” condus de ex-deputatul PD, Vladimir Andronachi, implicați în această schemă.
Potrivit Jurnal TV, clădirea consulatului Republicii Moldova din orașul Odesa și a terenului aferent, evaluate la cel puțin 2 milioane de dolari, a fost cedată la schimb în urma unei scheme în spatele căreia ar fi stat ex-deputatul Vladimir Andronachi, cu o vilă din același oraș, printr-o hotărâre de Guvern semnată de Pavel Filip, în februarie 2019.