NordNews
Avem ce spune

Vladimir Voronin pleacă de la conducerea PCRM: „E timpul deja. Trebuie să am și soviste”

Liderul Partidului Comuniștilor (PCRM), Vladimir Voronin, a anunțat că pleacă de la conducerea formațiunii, după 27 de ani de când a fost ales președinte. Acum, deputat în Parlament, Voronin a precizat că urmează să anunțe oficial membrii de partid în cadrul congresului PCRM, care urmează să se convoace în curând, scrie Replica Media. 

Întrebat dacă va mai accepta încă un mandat de președinte al partidului, Voronin a declarat că este timpul de făcut schimbări în partid, întrucât, spune el, a întrecut deja toți liderii de partid comuniști la durata funcției.

„Toată țara face schimbări, numai comuniștii rămân în urmă, нечестно (n.red. nu este cinstit). Noi întotdeauna eram красное знамя (n.red. steagul roșu) și вперёд (n.red. înainte). Trebuie. Eu cred că voi fi înțeles de organizațiile teritoriale și de comuniști. Așa termen lung în fruntea partidului, nu sunt alte exemple în istoria partidelor comuniste. eu nu mă compar cu așa figuri de nivel cosmic, dar spun că deja e timpul”, a declarat Vladimir Voronin.

Liderul PCRM a menționat că împuternicirile sale au expirat acum un an, însă comitetul central au prelungit mandatul în conformitate cu prevederile statutului partidului pentru situații de criză.

Vladimir Voronin a spus că urmează să facă acest pas la congresul partidului care va avea loc anul acesta.

„Aceste decizii nu se iau în fața camerelor. Dar asta nu înseamnă că eu uit de partid. Eu totuna, toată viața cât mi-a mai rămas să trăiesc, voi avea grijă de Partidul Comuniștilor”, a ținut să menționeze Voronin.

Nu este prima oară când Vladimir Voronin spune că va pleca de la conducerea Partidului Comuniștilor. În mai 2020, Voronin a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TV8, că își va anunța demisia din fruntea formațiunii la congresul PCRM care urma să aibă loc în luna noiembrie 2020.

„E timpul deja. Trebuie să am și soviste, trebuie să mă gândesc și la altceva. Sunt 25-26 de ani. Deja i-am întrecut pe toți. Și pe cei care au fost hegemoni în spațiul ex-sovietic, comunist și, în general, în lume. (…) Am să mă adresez către colegi, eu cred că merit deja”, spunea Vladimir Voronin.

1 Comentariu
  1. Alexei spune

    Până a se „linge” cu Dodon, îl mai stimam, acum îi zic – pentru ce ai venit?

Răspunde la Alexei
Anulează

Adresa de email nu va fi publicata

"
"