Voldemar Crețosu /// A început sezonul cerșetorilor

                                                                          Motto: A venit primăvara

                                                                                                 apoi a mai venit o dată

                                                                                                 și încă o dată chiar de

                                                                                                 mai multe ori a venit

                                                                                                 și va veni probabil.

 

A venit primăvara „cu alaiul ei de flori”, vorba cântecului și cu caravana (tot a ei) de griji și probleme. Dacă pe la sate oamenii nu știu de ce să se apuce mai întâi, ca să le reușească pe toate, în oraș au ieșit (la muncă, firește) cerșetorii, scoțându-și la vedere bolile și infirmitățile, înduioșându-ne cu aceleași istorii de necrezut despre soarta necruțătoare.

Mergeam ieri în troleibuz și la una din stații a urcat o femeie tânără (și în putere), care, de cum s-au închis ușile, a și început: „Oameni buni, ajutați-mă, am un copil mic, e în spital, la etajul șase, ne trebuie bani pentru operație. Cât vă lasă inima… Dumnezeu să vă deie sănătate!”

De când am devenit tată, sunt mai sensibil la asemenea nevoi și nu mi-e jale să dau pentru sănătatea unui copil nevinovat, care suferă. Dar… femeia se plimbă prin troleuri, cu același discurs, de vreo doi ani. Deja o cunoaște lumea.

  • Șî dacă șineva îi dă bănuț, îi zvârle, dragă!… a zis indignată una dintre pasagere. Mama me o crescut zăși copchii ș n-o îmblat s șearî di la nimi

Nu e mare noutate – printre cerșetori sunt și oameni cu probleme, care chiar au nevoie de mărunțisul nostru, dar se găsesc și șmecheri care, în loc să muncească, mai bine stau cu mâna întinsă și fac câteva sute de lei pe zi, fie că stau de bună voie (căreia îi zic nevoie), fie impuși de cineva.

Am văzut zilele astea cum, în pasajul de pe strada Ismail din mândra noastră capitală, s-a apropiat țiganul de un cerșetor cu picioarele umflate și acela i-a dat tot ce avea prin buzunare. În plină zi, fără nici un fel de teatru.

Suntem (parcă) creștini și trebuie să purtăm de grijă aproapelui nostru mai trist ca noi, dar, înainte de „a rupe de le gura copiilor” (că doar nu suntem milionari), ar trebui să fim siguri că facem o faptă bună nu ne lăsăm prostiți. Or, decât așa, mai bine dăm de băut unui mahmur marțea, vorba lui popa Duhu.

Ar și mai prinită pomana, vorba doamnei din troleibuz…

P.S. În faţa cafenelei Gourmet un bătrân plângea în hohote, ca un copil: „Vă rog, doar 30 de lei că nu-mi ajung pentru medicamente, să le iau, să nu mă mai doară, să dorm şi eu noaptea… Doar nu-mi trebuiesc milioane, oameni buni!…” M-am apropiat de el, am scos portmoneul din buzunar şi i-am întins bancnota cea mai nouă…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata