NordNews
Avem ce spune

Voldemar Crețosu // Cât de pidos e moldovanul nostru!

Orice s-ar spune, nu mai suntem noi chiar așa cum ne consideră alții. Dar nici așa cum credem noi c-am fi.
În primul rând, ne place să ne lăudăm că suntem oameni frumoși și harnici, gospodari de viță aleasă. Dar așteptăm să vină cineva și să ne facă oleacă de curățenie înaintea porții, că noi abia reușim să avem grijă de ogradă și să aruncăm gunoiul peste gard. Câmpurile mănoase ale Moldovei, lăsate de ani în paragină, e treaba celor care vor, după alegeri, să reînvie colhozurile.
Apoi suntem patrioți, ne iubim țara, tocmai de aceea visăm ca într-o bună zi s-o ștergem de aici.
Ne pasă de viitorul copiilor noștri, suntem porniți să răsturnăm și munții, nu doar regimuri politice, dar numai la noi acasă, în bucătărie. Iar dacă trebuie să ieșim în stradă, mai bine stăm acasă și ne vărsăm furia uitându-ne la televizor…
Ne plângem de milă patru ani și într-o zi duminică votăm cum votăm…
Când lucrăm la ruși, îi înjurăm pe europeni, după ce ajungem în Europa, ne schimbăm preferințele geopolitice…
Suntem creștini, dar la biserică ne ducem din Paști în Paști și suduim de toți sfinții de câteva ori pe zi, că, de, nevoi avem multe, și-ncă se tot înmulțesc. Suntem în trebi de draga dimineață, n-avem când spune cu pioșenie „Tatăl Nostru”… Iar seara e dată de Dumnezeu pentru lucruri mai.. delicate – www cu fete goale și alte slăbiciuni…
Ne respectăm valorile, de aceea ne e ciudă că odraslele noastre trebuie să învețe pe de rost „prostiile lui Eminescu, Vieru și alți d*lbani”, prostii care „naher  n-o să le trebuiască niciodată”.
Suntem blajini de fire, de aceea nu mergem cu anii la mormântul mamei, pentru că „i-a lăsat casa, via și cota lu’ hâtra de sor-mea”…
Suntem ospitalieri, iată de ce nu există în Moldova hram sau nuntă unde să nu le dăm la bot celor veniți din alte părți…
Suntem cum suntem, de aceea avem ce avem.
No nicevo, prarvieomsea!…
Sănătate
și
Coarnele sus, fraților!…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"