Voldemar Crețosu// Extazul alegerilor și dezamăgirile post-electorale

Deși nu chiar atât de multe, au fost, totuși, în istoria noastră (recentă) și scrutine, ale căror rezultate ne-au făcut fericiți. În 2007 (când Dorin Chirtoacă obținea primul său mandat de primar al municipiului Chișinău), în 2009, și apoi în 2010, când se părea că am scăpat pentru totdeauna de comuniști și de Voronin, adică au fost, ele, câteva.

Îmi amintesc cu cât entuziasm, cu câtă speranță au început oamenii să privească în viitor, un viitor care, însă, s-a dovedit ulterior a fi „oleacă altfel” decât ne așteptam. Târziu, ba chiar prea târziu am înțeles și noi că cei pe care i-am ales nu sunt chiar atât de buni & frumoși cum păreau la început, că sunt făcuți (cam toți, dacă nu chiar toți!) din același aluat, că-s oportuniști, ca orice moldovean dornic de putere (și glorie… politică).

De cum au ajuns „la treucă”, noile vedete ale arenei politice moldave, dintr-o frustrare care i-a chinuit, se vede, ani de zile, au început a-și însuși terenuri, bunuri, fonduri, uitând pentru ce au fost, de fapt, puși la locuri de răspundere.

În Chișinău totul se făcea prin intermediul/ cu participarea nemijlocită a unor firme controlate/ deținute de liberali, așa cum prin sate și raioane magazinele, iazurile și pământurile erau (și mai sunt) pe mâinile rudelor și prietenilor devotați ai primarului.

Cunoscuți mai vechi sau mai noi, prieteni din nefericita lui copilărie sovietică îl sunau pe M. Ghimpu și-l rugau mieros: „Știți, domnu’ Ghimpu, am un nepot, e băiat bun, a învățat la Iași, poate găsim un locușor bun pentru dânsul, că e patriot, simte românește și vrea Unire…” și Mihail Fiodorovici îi găsea numaidecât un locușor. Abia mai târziu, când a început scandalul parcărilor cu plată, când oamenii au aflat și despre alte porcării comise de echipa primarului Chirtoacă, am văzut (așa cum au văzut și Ghimpu cu finu-său) ce cioloveci au fost promovați de dânșii.

Spre deosebire de Ghimpu, alți lideri de partid, mai șmecheri, nu erau surzi la rugămințile vreunui primar (fie și comunist), primar care a trecut apoi, „cu purcel, cu cățel”, cum se zice, într-o barcă democrată, de unde și aceștia din urmă au până azi o listă de susținători (de voie, de nevoie).

 

Suntem un popor cu memoria scurtă – puține și foarte trecătoare ne sunt bucuriile și deseori călcăm pe aceeași greblă. Se pare că am uitat de miliardul furat, de 7 aprilie 2009, le-am iertat hoților păcatele și i-am adus, iarăși, în parlament.

Iar politicienii noștri sunt ca noi – puțini gândesc ceva pe termen lung, pentru binele și întru prosperarea acestui petic de țară. Mai bine le fac moldovenilor prostiți concerte și OrheiLand-uri– că așa e mai frumos, mai vesel. Și cu efect imediat, cum ne place…

leave a reply