Voldemar Crețosu// La-nceput a fost instalatorul. Acuma noi îi învățăm pe alții…

      Deși, în utopicele-i intenții, Uniunea Sovietică ar fi trebuit să fie un „Рай на Земле”, tocmai în perioada comunistă (adică a stăpânirii rusești) s-au comis, cu dare de mână, grozăvii dintre cele mai cumplite (deportări, foamete etc.), precum și „abateri” mai mici de la normalitate, abateri care sunt bine, merci și până astăzi. Dacă mărețul imperiu roșu s-a prăbușit acum 29 de ani, „moștenirea lui” – metehnele, slăbiciunile, năravurile – e cel puțin la fel de, dacă nu chiar și mai înfloritoare.

Rușii i-au învățat pe moldoveni să bea fără măsură, munca în colhoz – să nu aibă respect pentru lucrul bine făcut, să facă de mântuială și să fure, iar cu veșnicele neajunsuri și deficite – să se descurce cum poate.

Astfel că omul nostru se punea bine pe lângă cine trebuia, scotea mult mai mult din buzunar, ca să cumpere, pe ușa din dos a magazinului, mobilă românească, frigidere din Finlanda etc. etc. Din astă pricină, un lucrător de depozit la orice magazin, un măcelar la piață etc. etc. avea(u) mai mare autoritate decât un profesor sau un inginer, meserii care erau cât de cât văzute pe atunci. Circulă și azi bancuri cu evrei care vindeau apă gazată la chioșc și adunau într-un an de o mașină. Și apropo, spre deosebire de moldoveni, care, de cum ajungeau șefi, băgau mâna până la cot și apoi erau prinși cu pufușorul pe botișor, evreii luau câte puțin și aveau grijă să se împartă cu toți, ca să fie toată lumea mulțumită… Cel puțin, așa spun, cu nostalgie în glas, cei care au gustat din dulceața acelor vremuri…

Dar nu numai cei cu scaune moi și calde sub fund „mai făceau un ban altfel”, cum e primit la moldoveni. Dacă venea instalatorul să schimbe un robinet, numaidecât trebuia să-i dai ceva. Și atunci, ca prin minune, găsea imediat în trusa lui generoasă piesa care, de altfel, „nu era nici la depozit”, electricianului tot trebuia să-i strecori ceva în buzunar pentru te miri ce fleac, ca și celui care, dacă uitai cumva să-l „uvajești”, te punea să ți-i un cablu, stând câteva ore cu mâna în sus, până când el, chipurile, îți repara televizorul. Și taximetristul, dacă nu știai cum să-l îmbunezi, te lăsa fără remușcări în mijlocul drumului, și cel de la tejghea, ba chiar și cei care spălau butoaiele de bere, înainte să toarne alta, proaspătă, aveau onorarul lor.

Iar în anii ’90, când era o sărăcie și un haos nebun, se dădea și mai avan – ca să intre copilul la Universitate, ca să-l aranjezi la un post bun, ca să ai certitudinea că te trezești după operație și așa mai departe. De fapt, pentru ce și pentru câte dăm și azi.

Ba mai mult, îi învățăm și pe alții să ia. Moldovenii noștri care muncesc peste hotare le-au inoculat celor de acolo gustul datului.

Pentru că, zic ei, așa e de când lumea – ce e frumos, bun și util trebuie să dăinuie…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata