Voldemar Crețosu// Moldova e în călduri…

Maraton Ocnita

De vreo două săptămâni, canicula a pus stăpânire pe R. Moldova. Dar și de la situația politică din țară (tot) e fierbințeală mare.

A căzut regimul Plahotniuc, Moldova a ieșit din captivitate și, cum îmi spunea duminică un taximetrist optimist, parcă și atmosfera, chiar și aerul e altul… Și în această perioadă multe minuni se (mai) produc.

Bunăoară, sâmbătă, după ce a anunțat că-și dă demisia, Gheorghe Cavcaliuc, fostul șef adjunct al Poliției Naționale, a declarat că a venit timpul pentru o nouă filă în cariera sa și a mărturisit că intenționează să-și facă un partid politic, și asta numai pentru a oferi o viață mai bună cetățenilor. Minunat, nici vorbă… tocmai a venit timpul…

Iar duminică, procurorii de la PCCOCS au anulat mandatul de arest pe numele fostului primar de Bălți, Renato Usatîi. Prim-ministul Republicii Moldova, Maia Sandu a criticat dur într-o postare pe Facebook decizia procurorilor: „Decizia de astăzi, de anulare a mandatului de arest pe numele lui Renato Usatîi, ridică mari semne de întrebare. Prin această decizie, procurorii fie recunosc că dosarul a fost fabricat la comandă politică și atunci ar trebui să știm la comanda cui, iar cei care au îndeplinit asemenea indicații trebuie să-și dea demisia și să răspundă în fața legii, fie legalitatea deciziei de astăzi are caracter îndoielnic. În acest caz, de asemenea, procurorii responsabili trebuie să răspundă în fața legii. Să fie clar pentru cei care încearcă să profite de această perioadă de tranziție – în cel mai scurt timp, vom curăța justiția de oamenii corupți, din vechiul sistem, care lucrează la comanda cuiva și nu în interesul cetățeanului și conform prevederilor legale”.

Nici vorbă, euforia schimbării a pus stăpânire pe Moldova. Pe Moldova de acasă și pe Moldova cea dusă-n lume.

Pe lângă corectarea micilor erori și marilor porcării comise de guvernarea/ guvernările anterioare, acum datoria noii puteri e să-și respecte promisiunile și să ducă la bun sfârșit reformele propuse. În primul rând, trebuie să scoată RM din captivitate (că aici e treabă multă, nu foaie verde lobodă). Și dacă vor apărea acuș careva neînțelegeri serioase între ei, dacă „vor slăbi hățurile”, cum zic moldovenii, mă tem că Plahotniuc se va întoarce și o să-i mănânce cu tot cu pantaloni. Și-atunci chiar o să fie „krîșka”. Și nu numai cu ei, dar cu toată țara asta…

Sperăm și așteptăm….

leave a reply