Voldemar Crețosu // Moldova scufundată-n ceață

 Autobuzul înainta cu greu prin ceața densă. Pe șoseaua ce vine de la Chișinău, împrejmuită pe ici-colo de păduri umbroase, caravana noastră electorală părea dintr-o altă poveste, cu drumuri bune și zile însorite.
-Nu-i nimic, zise la un moment dat domnul Sergiu. Cum a spus președintele nostru, domnu Vlad, încă puțin și vom învăța să controlăm și vremea de afară…
Noi, ceilalți, l-am susținut. Numaidecât că ar fi bine, așa ar trebui să fie într-o țară pentru oameni.
Când am intrat în Orhei, pe drumul ce coboară domol până la rondul de la Slobozia Doamnei, apoi urcă harnic spre Telenești, Sângerei, Bălți și mai departe, spre nordul îndepărtat al țării, doamna Lidia mi-a dat un ghiont: „Ia priviți!” Pe mai toate gardurile din partea de sus a orașului, oamenii și-au pus pe garduri panouri albe cu inscripția „Votăm Ilan Șor!” Chiar și pe gardul unei gospodării în paragină atârna așa ceva.
– Oamenii îl susțin! a zis doamna Lidia. Dar las’ că nu ăsta e marea noastră problemă.
-Trebuie să le vorbim cetățenilor despre reforme, despre rezultate, să-i convingem că alegerea corectă poate fi doar una, pentru noi! zise domnul Pavel. Deci, conform agendei, azi trebuie să ajungem la… apoi … și tot azi… Oamenii trebuie să înțeleagă că noi am făcut multe pentru țară și vom continua să facem și de acum încolo…
Moldova de după geam rămânea scufundată în ceață. Prin satele pe unde treceam era liniște, unde și unde dacă vedeai vreun cetățean pe drum.
Timpul, timpul ăsta nenorocit ne joacă festa. Dacă ar fi cald și bine, s-ar vedea acum cât de mândră e țara asta, nu s-ar mai vedea așa glodul, sărăcia, iar drumurile reparate în toamnă ar mai ține oleacă. Sau din contra, să ningă în fiecare zi câte oleacă, ca totul să fie alb, frumos și bine. Dar timpul ăsta, mama lui de timp, niciodată nu-l nimerești… Și veșnic n-are răbdare…
De atâta domnu’ Vlad e harnic, se scoală în zori, ca să le reușească pe toate… Numai timpul n-a ajuns să controleze, dar mai vedem noi… Ce minunat ar fi… Ce minunat… O țară frumoasă în care există stabilitate politică, economică și meteorologică… O țară ca la nimeni…
Doamna Lidia mă ghionti iarăși. Pe unele garduri erau deja alte panouri – „Votăm socialiștii. E logic”.
-Nici ăștia nu sunt marea noastră problemă!, adăugă dumneaei.
-Așa e!, am confirmat. Nici ăștia…
Când eram aproape de Sângerei, ceața se mai ridicase. Ici-colo, se vedea câte-un creștin cu nasul roșu, așteptând cuminte în fața unui magazin sătesc 3×4…
Case în vânzare, peste tot, una lângă alta. Țara noastră, scârba noastră… Iar pe-o vreme ca asta, parcă e și mai jalnică situația.
La intrarea în Bălți, domnul Pavel își încheie discursul înflăcărat:
-Oamenii trebuie să înțeleagă cât de important e votul lor pentru binele țării…
-Da! am confirmat în gând, c-un fel de teamă. Oamenii trebuie să înțeleagă…